Potopul a reînceput în China. Ploile torențiale au făcut 21 de victime și au distrus sute de case

Potopul a reînceput în China. Ploile torențiale au făcut 21 de victime și au distrus sute de case

Potopul lovește din nou China Centrală, Precipitațiile cumplite au silit autoritățile să evacueze până acum nu mai puțin de 6000 de locuitori. Numărul morților crește de la o oraă la alta

Potrivit autorităților, cel puțin 21 de persoane au murit din cauza ploilor puternice care au lovit în ultimele două zile provincia Hubei din centrul țării, au declarat vineri autoritățile.

Mii de oameni au rămas fără case

Ploile torențiale au provocat întreruperea alimentării cu energie și alunecări de teren, distrugând sute de case și forțând evacuarea a aproape 6.000 de persoane, a declarat Biroul de gestionare a situațiilor de urgență.

"Douăzeci și unu de oameni au fost uciși și alți patru sunt dispăruți din cauza ploilor torențiale care au lovit orașele începând de miercuri", a anunțat vineri radiodifuzorul de stat Xinhua.

Ne puteți urmări și pe Google News

Filmările postate pe rețelele sociale arată oameni care merg prin apa care le ajunge până la mijloc, trasportându-și proviziile de strictă necesitate în pungi de plastic. La Yicheng s-au înregistrat precipitații record de 480 milimetri, ceea ce a forțat autoritîțile să trimită până și buldozerele în misiuni de salvare.

"Ieri nivelul apei a crescut la aproximativ doi până la trei metri. Casa vecinului meu a fost complet distrusă", a declarat pentru mass-media locală un rezident dintr-una dintre cele mai afectate zone din orașul Suizhou.

„Nu am văzut atât de multă ploaie de 20 sau 30 de ani”

Sute de pompieri și mii de polițiști și militari au fost trimiși în cele mai afectate zone, a declarat Ministerul Chinei pentru Managementul Urgențelor.

"Potopul care vine o dată la o mie de ani"

Fenomenele meteo extreme vin la numai trei săptămâni după un "potop care vine o dată la o mie de ani" a ucis trei sute de persoane în provincia Henan din centrul '[rii. China este lovită în ultimele luni de fenomene meteo extreme. Unii savanți pun acest lucru pe seama schimbărilor climatice, care ar fi provocat deplasarea spre nord a centurii de ploi musonice de vară. Aproximativ 100.000 de persoane au fost evacuate și din provincia sud-vestică Sichuan weekendului trecut, pentru că ploile abundente au provocat mai multe alunecări de teren. Meteorologii chinezi avertizeazpă că precipitațiile abundente vor continua probabil până săptămâna viitoare, iar în regiunile aflate de-a lungul râului Yangtze, inclusiv Shanghai, sunt posibile inundații, notează ndtv.com.