Portretul lui Nicolae Ceaușescu, realizat de ambasadorul Ioan Donca: Era calm, nu isteric. Avea metodă, nu improviza

Am relatat episodul tentativei de recrutare a ambasadorului Ioan Donca (1940-2025) de către CIA în Malaezia. Am povestit și modul în care l-a supravegheat Securitatea după 1985. Dar aceste episoade mi-au dat prilejul unei abordări care mi-a adus un răspuns neașteptat.

L-am întrebat pe Ioan Donca, cu riscul de a-l stârni, dacă nu cumva era vizat pentru a fi o piesă într-un angrenaj gândit de americani pentru dărâmarea sau decredibilizarea lui Nicolae Ceaușescu. Am supralicitat: „Poate chiar mai puternică decât Pacepa”. A zâmbit scurt și a tăiat scurt orice speculație: „Nu. Nici asta și nici altceva. Aș fi putut fi folositor în evaluarea unor realități românești pentru că le cunoșteam din interiorul interiorului.” Apoi, aproape firesc, am ajuns la scopul interviului: felul în care l-a perceput pe Ceaușescu. Nu a intrat în corul celor care profită de trecerea timpului ca să-l batjocorească.

Ceaușescu era calm, nu isteric. Avea metodă, nu improviza

Donca respinge fără ezitare portretele isterice din ficțiuni recente: „În 22 de ani nu l-am văzut niciodată ridicând tonul.” Când se enerva, spune el, „începea să-ți vorbească aproape în șoaptă și se uita în ochii tăi… întreba: «Nu ți-am spus?» Și trebuia să taci.” Asta dacă nu voiai să-l enervezi și mai tare. Oricum puțini riscau așa ceva.

Ceea ce povestea Ioan Donca era o scenă de disciplină controlată, nu de izbucnire. Exact opusul clișeului liderului primitiv și țanțoș. De altfel, Donca respinge explicit imaginea „țăranului neinstruit” care ar fi avut nevoie permanentă de cineva care să-i sufle din spate.

Primul antrenor sunat de Mihai Stoica pentru a prelua FCSB după plecarea lui Mirel Rădoi

Persoanele care s-au născut după 1 ianuarie 2009 nu vor mai avea voie să fumeze și să vapeze

Un lider atent documentat — până la o ruptură

În modul perceput de Ioan Donca, Ceaușescu a fost, „până la un moment dat”, foarte bine informat asupra problemelor pe care le discuta cu liderii străini.

Un detaliu important în acest tablou este rolul lui Ștefan Andrei, „unul dintre cei mai informați oameni politici”, care îi făcea rezumate din literatura politică occidentală, marca pasaje, traducea fragmente esențiale. Faptul că liderul comunist își baza sistematic decizia cu sinteze și lecturi nu-l transformă în nici un caz într-un intelectual. Dar îl scoate din zona improvizației.

„Ceaușescu era un om extraordinar de bine documentat până într-un anumit moment”, punctează Donca.

Care este acel „moment”? „Cam pe la sfârșitul anilor ’70.” Aici orientarea cronologică devine crucială: anii ’80 îl prind deja în declin — informațional, apoi fizic și politic. Ioan Donca mi-a dat un reper personal important. La sosirea în vizita oficială la Kuala Lumpur, protocolul îl obligă să-i raporteze cine-l întâmpină; în spatele ambasadorului, o voce scurtă, a Elenei Ceaușescu i-o taie scurt: „Hai, termină cu prostiile, știe Tovarășul ce să facă.”

Nu e doar o anecdotă. E un indiciu că filtrul Cabinetului Doi începe să se suprapună peste mecanica deciziei.

Declinul: boala, oboseala, eclipsa

„Groaznic, mi-a fost milă”, rezumă Donca prima impresie fizică din întâlnire de protocol din anii ’80. Chiar dacă „în avion avea unde să doarmă” și condițiile erau „extraordinare”, degradarea era vizibilă. Boala — „da, diabetul” — pune stăpânire pe Ceaușescu și, prin el, pe stilul lui de conducere.

În acest portret, nu există scuze, dar există cauzalități: un lider care încetează să se alimenteze disciplinat cu informație și, în paralel, e tras în jos de o afecțiune cronică, devine tot mai previzibil, tot mai opac, tot mai dependent de cercul intim.