“Alt caz e cel al unui ”maestru” în devenire: Rareş Bogdan. E, pentru mine, un caz de manual: se ia un gazetar oarecare, dar cu mare (şi încă inocentă) poftă de glorie şi i se dă pe mînă un studiou de televiziune. Băiatul începe potolit, dar – cu unele creşteri de rating şi cu notorietatea consolidată (”te recunoaşte lumea pe stradă”) a vedetei de pe ”sticlă” – prinde aripi pe nesimţite şi ajunge să se creadă un ”ales”, un soi de pedagog providenţial al poporului ”eroic şi martir”. Ţine lungi discursuri înţelepte, ne dăscăleşte, condamnă pe unii, iartă pe alţii, surîde edificat, se bozumflă mustrător, ştie, înţelege, ne salvează!”, a scris Andrei Pleşu pe adevarul.ro.

“În adîncurile subconştientului său (aici Traian Băsescu a dovedit o neaşteptată dexteritate psihologică), ”concurentul” numărul unu (Mihai Gâdea) îi devine model. Iar ca ”armă” are mereu la îndemînă patriotismul. Nu-şi dă seama că a-ţi încheia toate emisiunile cu fraza „nu uitaţi să iubiţi România!” e a transforma dragostea de ţară în lozincă. Ca aceea care încheie pachetele de publicitate TV: ”Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi!” N-aş vrea să-l descurajez cu totul pe dl. Rareş Bogdan (nici nu cred că mai poate fi descurajat). Dar, spre binele lui, (dacă îmi permite), ţin să-i atrag atenţia că riscă să o ia razna”, mai notează Andrei Pleşu.

“N-ar fi primul exemplu. În ultimii ani am văzut o sumedenie de gazetari de televiziune contaminaţi de ceea ce aş numi ”sindromul Petrache Lupu”: în faţa camerei de luat vederi, ei simt cum le clocoteşte în vine ”misiunea”, cum creşte în ei statuia, cum se transformă în megafoane ale neamului şi ale Duhului Sfânt. Puţină modestie, puţină măsură, puţin bun-gust n-ar strica. În definitiv, meseria de gazetar nu are (sau nu ar trebui să aibă) nimic în comun cu aceeea de procuror naţional, de predicator, sau de guru”, este concluzia comentariului scris de Andrei Pleşu.