Rareș Bogdan: România trebuie să facă de urgență o analiză detaliată a lipsei de reacție a sistemului de apărare
- Iuliu Vlădescu
- 29 mai 2026, 16:23
Europarlamentarul PPE Rareș Bogdan afirmă, într-o postare pe Facebook, că România trebuie să facă de urgență o analiză detaliată a lipsei de reacție a sistemului de apărare, pentru că un incident precum cel de la Galați are consecințe grave și greu de detectat asupra societății românești, în contextul războiului hibrid dus de Kremlin contra Europei.
Rareș Bogdan: Incidentul nu este o întâmplare
Rareș Bogdan spune că incidentul nu e o întâmplare, ci un act intenționat, menit să provoace temeri în rândul populației și panică privitoare la o eventuală intrare în război cu Rusia.
„Drona rusească, provocare a Rusiei pentru NATO. Incidentul nu este o întâmplare, o dronă scăpată de sub control, rătăcită.
Nu există așa ceva. Fiind vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, am văzut rapoarte, sinteze, dovezi că aceste incidente sunt provocări, testări ale sistemelor de apărare NATO, în acest caz ale României, inclusiv spre întreținerea temerilor în rândul populației”, a spus politicianul PNL.
Ce consecințe sociale poate avea incidentul de la Galați
„Aparatul căzut peste blocul din Galați poate duce și la accentuarea panicii și fricilor, având inclusiv scopul de a întreține manipulări de genul “ăștia ne bagă în război”, “tinerii vor fi trimiși pe front” și alte gogorițe de care s-a lăsat sedusă o parte a populației României”, avertizează Rareș Bogdan.
„Dezinformarea este o armă pe care Kremlinul o stăpânește la perfecție. Ea trebuie combătută inteligent, nu prin cenzură și presiuni, ci prin informație. Tone de informație. Cenzura este semnul unui stat slab.
Dacă 20.000 de mii de postaci și 20 de “influenceri”, de toate speciile, răspândesc minciuni, tu, stat sau UE, angajează alții, înarmați cu adevăr și rafinament. Zic și eu”, a scris eurodeputatul.
Rareș Bogdan: O explicație „dată de proști pentru proști”.
Rareș Bogdan a acuzat lipsa de reacție militară și consideră că ideea că dacă drona din Rusia ar fi fost doborâtă s-ar fi putut produce pagube la sol este o explicație „dată de proști pentru proști”.
„România trebuie să facă de urgență o analiză detaliată a lipsei de reacție a sistemului de apărare, deși drona a survolat timp de 4 minute teritoriul național. Șeful Statului Major al Armatei și cei care erau responsabili de ridicarea avioanelor românești de luptă trebuie să dea urgent explicații cetățenilor României și Europei.

Sursa foto: Facebook/Rareș Bogdan
Explicația că s-ar fi produs mai multe pagube în cazul în care era doborâtă este una dată de prosti pentru prosti. Asta ar fi însemnat că miile de drone intrate în spațiul aerian al Emiratelor în ultimele 3 luni, sau dronele de deasupra Israelului n-ar fi trebuit doborâte?”, s-a întrebat, retoric, europarlamentarul PPE.
Mesaj pentru „exaltații antiamericani”
„Drona de azi-noapte a lovit în România exact în ultima zi în care țara noastră trebuia să prezinte Comisiei Europene toate contractele de utilizare a banilor din programul SAFE. Bani pe care nu am fost decât parțial în stare să-i contractăm, din incapacitatea crasă a administrației centrale și a bâlbelor politice evidente”, a adăugat Rareș Bogdan.
„Este cel mai grav incident de la începutul războiului, agresiunea Rusiei în Ucraina (4 ani si 4 luni)”, a mai punctat politicianul.
„Poate astăzi vor înțelege și exaltații antiamericani din România de ce e nevoie mai mult decât oricând de o relație puternică, stabilă, predictibilă cu SUA. Singura capabilă să garanteze în acest moment securitatea României și a Europei”, a încheiat europarlamentarul PPE Rareș Bogdan.