Alexandru Grumaz. Sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Discuțiile tot mai frecvente despre un posibil proiect diplomatic SUA–Rusia privind viitorul Ucrainei au generat o serie de evaluări și comparații istorice. Unii analiști fac paralele între Donald Trump și Neville Chamberlain, liderul britanic asociat cu politica de împăciuitorism din anii 1930.
Pentru observatorii preocupați de eventuale concesii teritoriale în favoarea Rusiei, această comparație servește ca punct de referință pentru a analiza riscurile unei soluții negociate. Chamberlain a căutat să prevină un conflict major acceptând cedarea teritoriilor sudete către Germania nazistă, însă decizia s-a dovedit contraproductivă: a întărit poziția agresorului și a accelerat dinamica ce a dus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.
În prezent, unii comentatori avertizează că validarea anexărilor rusești ar putea transmite un mesaj similar, încurajând ideea că rezultatele militare pot fi consolidate prin negocieri politice. În eventualitatea cristalizării unui „proiect SUA–Rusia”, rolul unui lider american — inclusiv al lui Donald Trump — ar putea fi evaluat în funcție de impactul deciziilor asupra stabilității regionale și a ordinii internaționale.
Criticii văd în negocierile prea permisive un potențial precedent periculos, în timp ce susținătorii unei soluții rapide argumentează că orice încetare a ostilităților ar putea fi considerată un rezultat pragmatic. Evaluarea istorică va depinde în cele din urmă de efectele pe termen lung: dacă acordurile vor contribui la o arhitectură de securitate durabilă sau dacă, dimpotrivă, vor crea condițiile pentru noi tensiuni și instabilitate.
Reacții ciudate la Planul lui Trump
Planul de pace promovat de președintele Donald Trump pentru a încheia războiul din Ucraina a stârnit o undă de șoc la Kiev și în capitalele europene. Termenul-limită impus Ucrainei pentru a accepta propunerea – chiar de Ziua Recunoștinței – a fost perceput ca o presiune abruptă asupra conducerii ucrainene. Președintele Volodimir Zelenski a descris situația ca pe o alegere între „pierderea demnității” și riscul de a antagoniza un aliat esențial, în timp ce liderii europeni, reuniți la summitul G20, și-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina.
În Europa, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat că nicio soluție nu trebuie să vulnerabilizeze militar Ucraina și că „pacea” nu trebuie să pună bazele unui conflict viitor. În același timp, Trump a transmis că propunerea nu este finală, dar a insistat ca Zelenski să o trateze cu seriozitate: „Dacă nu-i place, ar trebui să continue să lupte”, a declarat el. Criticile s-au înmulțit. Diplomați europeni au reacționat puternic, un oficial de la Kiev comparând situația cu „o lume care se prăbușește în timp real”.
Foști și actuali oficiali americani au condamnat planul, avertizând că ar submina securitatea Ucrainei și interesele SUA. Bridget Brink, fost ambasador la Kiev, a comparat concesiile propuse cu politica de conciliere față de regimul nazist înainte de 1938. Senatorul republican Roger Wicker a subliniat că orice concesie făcută lui Putin ar fi periculoasă și ar recompensa comportamentul agresiv al Rusiei.
Reducerea planului inițial de la 28 la circa 19 puncte, după discuțiile de la Geneva, sugerează compromisuri majore, fiind percepută drept o concesie făcută europenilor, cu potențialul de a amplifica tensiunile dintre Statele Unite și Rusia și de a complica percepția asupra coerenței intereselor de securitate occidentale.
Kievul înțelege oportunitatea negocierilor sub umbrela Trump
Ucraina a fost de acord în principiu cu un propunerea de pace a SUA, deschizând calea pentru ceea ce ar putea fi un moment decisiv pentru a pune capăt războiului de ani de zile - sau o altă prăbușire care va duce la continuarea invaziei Rusiei în Ucraina.
Lucrurile se mișcă rapid, dar încă nu s-a încheiat un acord final, iar unele dintre cele mai dificile probleme urmează să fie rezolvate. Oficialii ucraineni au fost de acord cu liniile generale ale noului acord în 19 puncte, stabilit de americani, a declarat un oficial american pentru CBS. Liderul securității naționale ucrainene, Rustem Umerov, a postat că cele două țări au ajuns la o „înțelegere comună asupra termenilor de bază” și ambele guverne proiectează optimism că drumul rămas de parcurs pare realizabil.
Ce însemnă participarea lui Driscoll la Abu Dhabi
Întâlnirea secretarului Armatei SUA, Dan Driscoll, cu reprezentanți ai Rusiei în Abu Dhabi marchează o schimbare vizibilă de abordare în eforturile de a găsi o soluție pentru războiul din Ucraina (la doar 39 de ani Dan Dricoll este numit adesea «omul dronelor», simbol al noii generații de tehnologie militară).
Procesul nu mai este lăsat exclusiv în seama diplomației tradiționale, reprezentate de Departamentul de Stat, ci implică tot mai mult structurile de securitate și forțele militare americane. Această mutare sugerează că Washingtonul încearcă să exercite o influență mai directă asupra parametrilor negocierilor și să transmită Moscovei un mesaj de fermitate, dar și de disponibilitate pentru dialog.
De ce întâlnirea dintre ruși și americani a avut loc la Abu Dhabi?
Alegerea Emiratelor Arabe Unite ca loc de întâlnire adaugă o dimensiune suplimentară strategiei americane: Abu Dhabi oferă un cadru neutru sau cel puțin semi-neutru, potrivit unor discuții sensibile, dar această opțiune ridică totodată semne de întrebare privind transparența procesului.
Excluderea aparentă a altor actori relevanți — în special Ucraina, NATO și Uniunea Europeană — riscă să alimenteze percepția că negocierile avansează într-un format restrâns, în care interesele terților nu sunt pe deplin reprezentate. Mai mult, dacă propunerea finală va include eventuale cedări teritoriale sau garanții de securitate reduse pentru Ucraina, probleme care urmmează a fi discutate între Trump și Zelenski, atunci s-ar crea un precedent periculos, prin care agresiunea militară ajunge, direct sau indirect, să fie recompensată, cu potențialul de a destabiliza ordinea internațională și de a încuraja comportamente similare în viitor.
Ce urmează să se mai negocieze cu ucraineni?
Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că mai există „câteva detalii delicate, dar nu insurmontabile, care trebuie rezolvate” în discuțiile dintre toate cele trei părți. O vizită în SUA a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pentru discuții referitoare la punctele în divergență, ar putea fi concretizată rapid, relatează agenția Axios.
Despre ce chestiuni trebuie cei doi să discute: chestiunea cedării teritoriului Ucrainei către Rusia rămâne ultima mare preocupare pentru Ucraina, a spus Yermak, și una pe care Zelenski trebuie să o negocieze direct cu Trump. Garanțiile de securitate ale acordului, pe de altă parte, sunt „foarte solide”, a spus Yermak. Însă Bloomberg relatează că garanțiile de securitate vor trebui, de asemenea, elaborate la nivel prezidențial.
Ce diferență poate face o săptămână: „Nivelul de optimism proiectat atât de SUA, cât și de Ucraina este uimitor”, scrie Axios, „având în vedere că, în urmă cu doar câteva zile, Trump făcea presiuni publice asupra lui Zelenski să semneze un acord despre care președintele ucrainean a spus că va costa demnitatea Ucraina”. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat că noul plan trebuie să reflecte în continuare „spiritul și litera” fundamentală a ceea ce Trump și președintele rus Vladimir Putin au decis în Alaska în august, potrivit Reuters. Lavrov a declarat că au salutat planul anterior în 28 de puncte, care era foarte favorabil Rusiei, dar că încă trebuie să vadă detaliile celui nou.
Arta redactării acordului de pace
Ce se află în spatele abordării SUA care a oscilat între propuneri mai prietenoase cu Rusia și mai prietenoase cu Ucraina, cu detalii frecvent aleatorii? Trump însuși își dorește pur și simplu un acord - orice acord - care să pună capăt războiului și nu are linii roșii cu privire la modul în care se poate realiza pacea.
Aceasta este, desigur, o schimbare semnificativă față de politica lui Biden cât și a multor aliați europeni, care au fost ferm de partea Ucrainei. Aliații Ucrainei au avut o discuție, în timp ce țările europene au cerut un plan care să nu împiedice Ucraina să adere la NATO și să instituie un armistițiu înainte de discuțiile despre concesii teritoriale. Liderii europeni au lucrat de săptămâna trecută pentru a încerca să dilueze aspectele pro-ruse ale planului inițial în 28 de puncte, în timp ce „au îmbrățișat public planul” pentru a-l mulțumi pe Trump.
Cum s-a ajuns la draftul inițial de acord Rusia-Ucraina
Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, i-a oferit Kremlinului indicații despre modul în care președintele rus Vladimir Putin ar trebui să prezinte președintelui Donald Trump un plan de pace pentru Ucraina, potrivit unei transcrieri publicate marți de Bloomberg. Documentul se bazează pe o înregistrare a unei convorbiri telefonice purtate la mijlocul lunii octombrie între Witkoff și Yuri Ușakov, consilierul pe politică externă al lui Putin. În discuție, Witkoff ar fi afirmat că Rusia „a dorit întotdeauna un acord de pace” și și-a exprimat „cel mai profund respect” față de Putin.
El l-a sfătuit pe Ușakov ca liderul rus să îl flateze pe Trump în timpul viitoarei convorbiri și să îl prezinte drept „un om al păcii”, făcând trimitere la acordul de încetare a focului din Gaza. Trimisul american a sugerat elaborarea unui plan de pace în 20 de puncte pentru Ucraina, asemănător celui folosit de Washington în discuțiile privind Gaza, și i-a recomandat Kremlinului să ridice subiectul direct cu Trump. Convorbirea între cei doi șefi de stat a avut loc pe 16 octombrie, fiind caracterizată ulterior de președintele american drept „foarte productivă”.
Propunerea de pace în 28 de puncte promovată ulterior de administrația Trump a fost percepută ca avantajoasă pentru Moscova, întrucât cerea Kievului importante concesii teritoriale și renunțarea la aspirația de a adera la NATO. Planul a fost între timp revizuit pentru a include mai multe cerințe ale Ucrainei, iar Witkoff ar urma să discute noua versiune direct cu Putin, la Moscova. Întrebat marți 25 noiembrie despre înregistrare, Trump a declarat că nu a ascultat-o, dar a calificat conversația dintre Witkoff și Ușakov drept „o formă standard de negociere”. Reacția președintelui Trump, care s-a grăbit să-l susțină public pe ambasadorul Steve Witkoff după apariția în presă a discuției sale cu Dmitri Ușakov, spune mult mai mult decât lasă impresia.
Dincolo de episodul în sine, gestul sugerează o intenție clară a Casei Albe de a se îndepărta gradual de pozițiile europene în chestiunea ucraineană. Dacă această direcție va fi dusă până la capăt și dacă republicanii din Congres o vor urma fără ezitare sau vor manifesta reticențe — rămâne un punct deschis. Mai important însă, întreaga situație evidențiază un fapt surprinzător: comunicarea dintre Casa Albă și Kremlin este mai avansată decât se credea în realitate. Trump și echipa sa se mișcă spectaculos de repede.
Exsită și opinii contrare. Una dintre acestea este a unui fost ambasador la Kiev. Într-un interviu acordat miercuri ziarului Kyiv Post, William Taylor, care a fost ambasadorul SUA la Kiev în mai multe administrații (2006-2009), a declarat că transcrierea scursă a convorbirii telefonice a lui Witkoff din 14 octombrie cu principalul consilier al Kremlinului, Iuri Ușakov – în care Witkoff discută despre termenii de pace pro-Moscova și oferă sfaturi tactice despre cum ar trebui să-l abordeze Vladimir Putin pe Trump – a distrus efectiv credibilitatea trimisului.
Taylor a spus că apelul scurs nu numai că a expus alinierea lui Witkoff cu mesajul rusesc, dar a clarificat și originile controversatei propuneri de pace în 28 de puncte pe care Witkoff o răspândise în cadrul administrației. Cert este că repercusiunile diplomatice sunt acum însoțite la Washington de un val de critici publice din partea legislatorilor republicani (senatori și deputați), de obicei aliniați cu o postură asertivă față de Rusia.
Unul din exemple este reprezentantul Brian Fitzpatrick (R-PA) care a numit scurgerea de informații o „problemă majoră” și a criticat „spectacolele secundare și întâlnirile secrete ale administrației ca fiind ridicole”, cerând ca secretarului de stat Marco Rubio să i se permită „să-și facă treaba într-un mod corect și obiectiv”. Acum înțelegeți clar poziția lui Donald Trump față de Witkoff.
Planul de pace al SUA pentru Ucraina fracturează pozițiile europene
Liderii europeni au reacționat diferit la noul plan de pace propus de SUA pentru Ucraina, discutat la Geneva între reprezentanții americani, ucraineni și europeni. Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a descris întâlnirea drept „un succes decisiv”, subliniind că prevederile referitoare la Europa și NATO au fost eliminate din proiect.
În opinia sa, acest lucru confirmă că nu pot exista negocieri reale fără implicarea directă a europenilor și a ucrainenilor. Franța nu a emis nicio reacție publică, în timp ce Finlanda a salutat „progresele” obținute, deși președintele Alexander Stubb a atras atenția că multe aspecte esențiale rămân în continuare nerezolvate. El a insistat că orice decizii care privesc UE sau NATO trebuie adoptate exclusiv de statele membre ale acestor organizații. Ungaria a adoptat o poziție diametral opusă, ministrul de externe Peter Szijjarto descriind planul ca fiind „o șansă majoră” de a pune capăt războiului.
Totodată, el a acuzat anumiți lideri vest-europeni că ar încerca să blocheze inițiativa și a cerut sprijin total și necondiționat pentru propunerea americană. Suedia a avertizat însă că orice acord trebuie să conducă la o pace „dreaptă și durabilă”, care să nu legitimeze modificări teritoriale obținute prin forță. Stockholmul insistă ca Ucraina să-și păstreze pe deplin suveranitatea asupra alegerilor, armatei și traiectoriei sale europene, precizând clar că nu va recunoaște anexările rusești.
După discuțiile de duminică, Kievul și Washingtonul au transmis că sunt mai aproape ca oricând de un acord final. Casa Albă susține că versiunea actualizată a planului include garanții de securitate întărite și reflectă mult mai precis interesele Ucrainei. Varianta inițială, formată din 28 de puncte, fusese criticată pe scară largă pentru concesii excesive în favoarea Moscovei, fiind calificată de unii experți drept „o cerere de capitulare pentru Ucraina”.
Ce a fost eliminat la discuțiile de la Geneva din planul inițial?
Potrivit mai multor surse, nouă prevederi considerate controversate au fost fie eliminate, fie rescrise. Chestiuni extrem de sensibile — precum posibilele cedări teritoriale, statutul Ucrainei în raport cu NATO și modul de gestionare a relațiilor cu Rusia și Statele Unite — nu au fost soluționate la Geneva. Acestea au fost „puse între paranteze”, urmând să fie decise direct de președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski.
Printre schimbările semnalate de surse se numără:
(1)Limitarea armatei ucrainene: planul inițial prevedea un plafon de 600.000 de militari, dar această clauză ar fi fost semnificativ diluată; (2) Amnistia generală: ideea unei amnistii largi pentru crime asociate războiului, prezentă în varianta de 28 de puncte, nu mai figurează; (
3) Cedările teritoriale: subiectul a fost discutat, însă nu există semne că formula inițială a fost acceptată; negocierile au amânat decizia;
(4) Relația cu NATO: planul revizuit nu mai include o interdicție explicită privind aderarea Ucrainei la NATO, lăsând hotărârea finală la nivelul celor doi președinți;
(5) Garanțiile de securitate: declarația comună SUA–Ucraina menționează întărirea acestora, fără a oferi detalii publice;
(6) Suveranitatea Ucrainei: delegația ucraineană a insistat că respectarea suveranității rămâne un principiu esențial în orice acord.
Planul de la Geneva și eventualele obstacole
Deși după rundele de la Geneva oficialii americani, ucraineni și europeni vorbesc despre avansuri în ajustarea planului, nu au oferit detalii clare privind ce prevederi neacceptate inițial au fost modificate. Președintele Donald Trump le-a cerut ucrainenilor să ajungă la o înțelegere până de Ziua Recunoștinței, dar a sugerat că termenul ar putea fi extins dacă negocierile continuă într-o direcție pozitivă.
Un obstacol esențial rămâne reacția Kremlinului: Rusia afirmă că nu a primit nicio versiune actualizată a planului și nu are în vedere întâlniri cu oficiali americani. Putin nu și-a schimbat obiectivele inițiale de la începutul războiului, iar refuzul său de a ceda în discuțiile precedente l-a determinat pe Trump să anuleze o întrevedere și să intensifice presiunea prin noi sancțiuni asupra exporturilor rusești de petrol.
Planul original în 28 de puncte a stârnit alarmă din cauza solicitărilor către Ucraina de a ceda teritorii în Donbas, de a reduce dimensiunea armatei și de a renunța la perspectiva aderării la NATO — concesii considerate periculoase, care ar invita Rusia la agresiuni ulterioare. Mai ales ideea cedării de teritorii a fost respinsă categoric de președintele Volodimir Zelenski, care a avertizat că pierderea unor puncte strategice ar crea premisele pentru un nou atac rusesc.
Trei observații importante
În apropierea celui de-al patrulea an de război, situația este delicată pentru Ucraina și Europa: menținerea capacităților de apărare ale Kievului este dificilă fără sprijin american, iar statele europene nu dispun încă de resurse echivalente. Pierderea sprijinului administrației Trump ar afecta grav capacitatea Ucrainei de a opri avansurile rusești, în timp ce Zelenski este supus și presiunilor politice din partea Washingtonului. O altă chestiune nerezolvată privește garanțiile de securitate post-război.
Proiectul oferă formulări vagi despre un „răspuns militar coordonat”, fără a clarifica în ce măsură SUA ar fi implicate în apărarea Ucrainei. Criticii avertizează că un acord de pace fără garanții clare riscă să repete situația din 1994, când Ucraina a renunțat la arsenalul nuclear în schimbul unor simple „asigurări” care nu au împiedicat Rusia să invadeze două decenii mai târziu. În acest context, un consens este dificil: orice plan acceptabil pentru Ucraina și Europa va trebui nu doar să oprească actualul conflict, ci și să prevină o viitoare agresiune din partea Rusiei — o condiție care pare încă departe de a fi îndeplinită.
Pe teren, Ucraina se confruntă cu presiuni majore: frontul de lângă Pokrovsk este în pragul colapsului, iar un scandal de corupție la Kiev alimentează neîncrederea în guvernul Zelenski și în cercul său apropiat, care-l include pe Andri Yermak, prezent la discuțiile de la Geneva. Susținătorii planului lui Trump argumentează însă că situația militară și politică impune căutarea rapidă a unei înțelegeri.
Pentru Putin, planul ar reprezenta o ieșire din izolarea geopolitică, iar pentru Zelenski — o oportunitate de a lăsa ucrainenii să decidă direcția țării, având în vedere că propunerea prevede alegeri la 100 de zile după semnarea acordului și o amnistie amplă pentru oficialii ucraineni și ruși implicați în război. Slăbiciunea militară ucraineană și presiunile economice asupra Rusiei ar putea accelera momentul pentru un compromis.
Reacțiile în Europa sunt împărțite. Premierul ungar Viktor Orban a lăudat planul, cerând sprijin necondiționat și negocieri directe cu Moscova. El nu este singurul: un bloc pro-rus tot mai influent în Parlamentul European împinge pentru o încheiere rapidă a conflictului, chiar cu riscul de a sacrifica interesele Ucrainei. Cert este că timpul lucrează împotriva Kievului. Deocamdată, tensiunea este maximă: între presiunea Washingtonului, reticența Kievului și scepticismul Moscovei, drumul către un acord real rămâne plin de obstacole — iar întrebarea centrală persistă: poate acest plan aduce pace sau doar prelungește vulnerabilitatea Ucrainei?
Negocieri relansate, progres limitat: dificultățile planului de pace în era Trump
La preluarea mandatului, Donald Trump a anunțat clar că va rupe direcția impusă de administrația Biden în privința Ucrainei. Totuși, strategia lui Joe Biden – rezumată adesea prin formula nefericită „atâta timp cât este nevoie” – nu era, cel puțin la început, atât de lipsită de logică pe cât părea. Ideea de bază era că oferirea de armament și timp Ucrainei i-ar permite acesteia să reziste suficient pentru a intra într-o eventuală negociere dintr-o poziție mai favorabilă.
În practică însă, planul a întâmpinat numeroase dificultăți: contraofensiva ucraineană nu a produs rezultatele spectaculoase pe care mulți strategi occidentali le anticipau; Occidentul nu avea un consens privind momentul oportun pentru negocieri; iar sprijinul public pentru continuarea ajutorului militar a început să scadă aproape imediat. Din 2023 încoace, liderii occidentali s-au trezit în fața unei dileme neplăcute: continuarea unui sprijin costisitor sau revenirea, tacită, la vechiul „atâta timp cât este nevoie”.
Revenirea lui Trump la Casa Albă a tăiat acest nod gordian. Noul președinte s-a arătat dispus – chiar dornic – să negocieze direct cu Moscova și pregătit să ignore rezervele europenilor. Primele etape ale noii abordări au inclus presiuni asupra Ucrainei și asupra aliaților săi, culminând cu confruntarea tensionată dintre vicepreședintele J.D. Vance și Volodimir Zelenski în Biroul Oval. În paralel, dialogul cu Rusia a fost redeschis, iar summitul Trump–Putin din Alaska a marcat reluarea contactelor la nivel înalt.
Cu toate acestea, discuțiile nu au avansat semnificativ, iar rămâne neclar dacă planul de pace în 28 de puncte (acum 19) elaborat de Casa Albă poate genera un progres real. Dificultățile provin din două direcții. Pe de o parte, negocierile sunt grevate de obstacolele obișnuite ale oricărui proces de pace complex: subiecte sensibile, neîncredere reciprocă și necesitatea ca Washingtonul să se coordoneze, într-un final, cu Kievul și cu aliații europeni – fiecare cu propriile interese și linii roșii. Pe de altă parte, și poate mai complicat, apar problemele generate de stilul neconvențional al lui Trump în materie de diplomație.
Abordarea sa se concentrează adesea prea mult pe spectacolul păcii: ceremonii televizate pentru acorduri cu conținut redus – precum episodul Serbia – sau summituri grandioase, precum cel din Alaska, programate înainte ca detaliile de fond să fie clarificate. Chiar dacă aceste momente pot produce imagini spectaculoase, în mod normal ele ar trebui să finalizeze un proces de negocieri, nu să-l inaugureze. Această orientare spre rezultate vizibile, dar insuficient fundamentate, este accentuată de disensiunile interne din administrația Trump privind aplicarea unui plan de pace. Secretarul de stat Marco Rubio pare semnificativ mai reținut decât alți oficiali, ceea ce complică și mai mult definirea unei linii coerente. Între timp, la Moscova, a existat o presupunere complet rezonabilă că un armistițiu - cu circul mediatic aferent - este probabil momentul în care Trump își pierde interesul.
Prin urmare, rușii nu sunt deosebit de interesați de un armistițiu rapid, fără obligații, care le-ar diminua puterea de influență pentru puține câștiguri concrete; ei preferă să lupte în timp ce vorbesc, în speranța că problemele mai mari aflate în joc pot fi rezolvate în timp. Planul este însă de fapt un pas înainte. Pentru Ucraina, proiectul are atât aspecte bune, cât și rele. Plafonarea la nivel înalt a forțelor armate ale Ucrainei - și lipsa unor restricții aparente asupra armelor - reprezintă o victorie, deși concesiile teritoriale sunt relativ dure. Pentru Rusia, o interdicție asupra trupelor NATO din Ucraina a fost o cerere de lungă durată, însă planul promite simultan Ucrainei garanții de securitate occidentale, anterior o linie roșie pentru Moscova. Rămân multe de rezolvat, dar chiar și Kievul a tăcut cu prudență în legătură cu acordul, mai degrabă decât să-l critice vocal.
Post Scriptum: Europa a traversat încă un moment tensionat. Luni, 24 noiembrie, liderii europeni au răsuflat ușurați după ce ultimatumul lui Donald Trump – termenul de 27 noiembrie impus lui Volodimir Zelenski pentru a accepta un plan de pace în 28/19 puncte, favorabil Rusiei – părea să se estompeze în urma discuțiilor de duminică de la Geneva.
„La Washington și la Mar-a-Lago există dorința de a avansa rapid, dar s-a instalat o anumită flexibilitate”, a transmis un apropiat al cancelarului german Friedrich Merz, aflat la summitul UE–UA de la Luanda. De săptămâni, europenii pregăteau propria inițiativă de pace – un plan E3 (Franța, Germania și Regatul Unit) bazat pe valori democratice și garanții de securitate solide – iar Finlanda propusese un armistițiu aerian. Însă publicarea planului Trump a îngropat toate contrapropunerile.
De fapt, europenii nu ajunseseră la un acord intern, iar faptul că E3 preluase inițiativa iritase mai multe state membre, în special Italia. „A existat multă frustrare în legătură cu acest proces”, a admis o sursă de la Bruxelles. Vineri, în plină mobilizare de criză, E3 a realizat că nu poate prezenta o alternativă fără a provoca tensiuni între aliați. Sâmbătă, la G20, europenii au convenit să renunțe oficial la ideea de „contrapropunere” și să folosească planul american drept cadru de lucru, chiar dacă acesta urma să fie rescris radical.
„Nu e vorba de o contrapropunere, ci de intrarea în negocieri”, a spus un diplomat francez. Divergențele au persistat: unii doreau să conteste deschis Washingtonul în privința activelor rusești înghețate, în timp ce Italia, apropiată de lumea MAGA, a adoptat o atitudine prudentă. În cele din urmă, Roma și-a trimis propriul consilier de securitate la Geneva, alăturându-se negocierilor.
Acum, după ajustarea planului împreună cu Kievul, europenii așteaptă reacția Moscovei. Luni seară, Kremlinul s-a grăbit să vorbească despre o „contrapropunere europeană”, respingând în același timp planul american ca fiind „neconstructiv”. Fără o unitate europeană autentică și fără un consens stabil între Washington, Kiev și capitalele UE, drumul spre pace rămâne nu doar complicat, ci inevitabil lung, sinuos și dur. În Ucraina, o pace proastă nu va pune capăt războiului, ci îl va prelungi!
