Probabil, dacă va mai exista cineva care să știe să scrie altfel decât prin emoticoane și prescurtări, ceeace trăim acum se va consemna ca cel mai mare accident al eternității, accident care se pune la cale cu surle și trîmbițe. Fără ascunzișuri, la lumina zilei. Am trecut de mult de observarea intelectuală a dezamăgirii pricinuită de direcția în care se îndreaptă Lumea.
Priveam, altădată laicizarea ca pe un fenomen care permitea încă o viziune despre viitor, despre realităţile ultime ale mântuirii, adică despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu sau viaţa veacului ce va să vină, ca încoronare a operei răscumpărătoare a lui Hristos-împăratul, care se manifestă la sfârşitul istoriei, plin de slavă, să judece viii şi morţii (Efeseni 1, 20—23 ; I Tesaloniceni 5, 1—11). Acesta este, așa cum îmi imaginez eu chiar spectrul a ceeace unii numesc absența viitorului. No future.
Parlamentul European prin Direcția Generală pentru Personal, a elaborat glosarul limbajului „sensibil” pentru comunicarea internă și externă. Prin acest glosar, personalul instituției este instruit să „comunice corect cu privire la problemele legate de dizabilități, persoane LGBTI +, rasă, etnie și religie”. La Bruxelles, a fost votat un proiect de lege prin care li se permite minorilor să “și schimbe sexul, numele și identitatea sexuală fără acordul părinților. Germania, prin Guvern a promovat un astfel de proiect de lege ce va permite copiilor minori să își poată schimba sexul, numele și identitatea sexuală, fara acordul părintilor și chiar impotriva acordului acestora, considerându-se că “un minor știe mai bine decât un părinte ce este în interesul lui”.
Organizațiile LGBTIQ declara că vor face presiuni ca toate țările UE să adopte această legislație rapid. Deocamdată, proiectul UE prevede ca “Persoanele LGBTIQ trebuie să aibă libertatea de a-şi arăta public orientarea sexuală”, dar este considerat de analistii politici de la Bruxelles drept “pasul decisiv pentru implementarea legislației”.
Marea miză este anularea valorilor pe care adepții unei europe cu cei trei piloni: filosofie greacă, dreptul roman și Sfânta Scriptură le numim non-negociabile și care sunt, în fapt morală. Strecurarea confuziei între firesc și nefiresc, între ”ce se cade și ce nu se cade”, – așa cum ne spuneau bunicii noștri atunci când explicația cerută de noi le depășea înțelegerea, nu este altceva decât începutul catastrofei. Noua școală din România a renunțat la predarea istoriei României, la  Limba și literatura română și a Limbii latine.
Îndepărtarea brutală a  generației actuale de istoria națională, de limba în care trăim, (patria mea e Limba Română, spunea Nichita Stănescu!), de formatoarea Limbă Latină ne va costa scump, accentuându-ne vocația de ”Îngenunchiați” ai europei. Întrebarea e simplă. Ce anume mai stă la baza formării tinerilor? Care sunt aceste repere formatoare?Adrian Minune?  Țancă Uraganul? Aceștia sunt reperele menite să articuleze un anume  tip de gândire?
Există azi o întreagă familie de ideologii „marxiste”, în mod esenţial înrudite între ele, dar adaptate perfid actualității. Oare am uitat? Aniversarea bicentenarului naşterii lui Marx a fost sărbătorită pe 5 mai 2018 cu mare fast la Trier, oraşul său natal. Ocazie cu care s-a inaugurat o statuie imensă, donată de statul chinez, iar nimeni altul decât Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, i-a ridicat osanale tocmai într-o biserică zidită de împăratul Constantin cel Mare.
Pentru cei care ştim ce a însemnat cu adevărat comunismul, festivismul acesta deşănţat nu reprezintă altceva decât o blasfemie care provoacă greaţă şi oroare … Iar pentru cei care nu ştiu nădăjduiesc că explicaţiile care urmează ar putea fi edificatoare, mai ales pentru România, unde ”reeducarea revoluționară” și-a propus să reinventeze umanitatea în general. Fenomenul Pitești aparține acestui repertoriu. Protagonistul a fost un tânăr fascist, EugenȚurcanu, devenit comunist în 1944, arestat în 1948 și închis la Pitești, unde a dat viață unei Organizații a deținuților cu convingeri comuniste.
După aprobarea de către conducerea partidului comunist a proiectului generalului Nikolski, șeful Securității, Eugen Țurcanu a avut mână liberă ca, în numele reeducării, să dezlănțuie în interiorul închisorii, o teroare absolută. Nu seamănă, schematic și desigur, păstrând proporțiile  cu ceea ce a declanșat Traian Băsescu, devenit președintele româniei? Nu pare el, astăzi, un același Nicolski- Țurcanu, prin instituirea răului și distrugerii la scară națională, prin aservirea Justiției, distrugerii a tot ce era românesc, începând de la capital și până la sute de destine omenești, sacrificate în pușcării? Acesta a fost ”arhipelagul gulag” creat la (altă) comandă, iar în legătură cu vinovații se păstrează și azi o tăcere de mormânt… Nu seamănă Băsecu, oare, cu Țurcanu?
Nu a fost el un produs al Securității lui Ceaușescu? Nu și-a turnat el camarazii? N-a distrus destine? Nu a ajuns securistul ”Petrov” să conducă destinele țării, călcând peste cadavrele celor distruși la ordin? Și acum, oare nu trăim aceeași abominație, când copiii securiștilor și trădătorilor de țară (trimiși cu misiune de către Securitate în Occident), se află în Guvernul României (!!!!!!), cu cine știe ce misiune, iar fostul deținut politic Octav Bjoza este aruncat pe scările aceluiași guvern, pe scaunele căruia se lăfăie progeniturile torționarilor securiști?
”Cred că e situație unică în Europa de Est, să fie demis dintr-o demnitate guvernamentală președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic. Un luptător anticomunist, care și-a trăit tinerețea prin cele mai grele închisori și lagăre din gulagul românesc și a cărui prezență în Cabinetul Florin Cîțu era un titlu de noblețe pentru echipa prim-ministrului.” – spune doamna Hossu Longin, o conștiință  rămasă în picioare sub asaltul dintotdeauna a trădătorilor de neam.
O situație unică, așa cum a fost și ”fenomenul Pitești”. În numele niciunei alte idei nu s-au născocit torturi mai cumplite, nu s-au tratat semenii cu mai multă bestialitate ca la Piteşti. Acolo concepţia marxistă a fost dusă până la ultimele ei consecinţe, care au revelat-o în întreaga ei hidoşenie. În acel loc cumplit s-a experimentat nici mai mult nici mai puţin decât o încercare de verificare practică a teoriei: negarea transcendenţei, dublată de posibilitatea transformării firii lăuntrice a omului exclusiv prin influenţe de natură exterioară. Un profet al disoluţiei totale a tot ce e firesc şi organic: acesta este de fapt Karl Marx, în ipostaza sa nefalsificată.
Poate părea exagerat ca azi să facem trimitere la acel cumplit fenomen Pitești, descris atât de bine în cărțile lui Dumitru Bacu sau Virgil Ierunca.  (Dacă nu i-au citit pe aceștia, tinerii ar putea consulta cartea „Marionete ale destinului”, apărută în primăvara anului 2018, din care am preluat multe din ideile acestui text). Fiindcă cei mai tineri au datoria, obligația să se informeze, înainte de a cădea pradă iluziilor pe care ”apostolii” negării oricărei istorii o propovăduiesc. Mai ales pentru faptul că acolo s-au petrecut crime abominabile, ceeace, spunem noi, nu se pot petrece azi.
Singura variantă invocată de neomarxiştii de azi pentru justificarea crezului lor este aceea că atingerea ţelurilor expuse în manifestul originar al comunismului nu e obligatoriu să se fi realizat pe cale violentă, ci la ele s-ar putea ajunge şi în mod „paşnic”, „democratic”.
Ceea ce oferă oamenilor siguranţă, adăpost, alinare şi un sentiment de coeziune: stat, naţiune, monarhie, religie, proprietate privată, familie, trebuie mai întâi să dispară. Instrumentul principal de luptă care conceptualizează această strategie îl constituie „corectitudinea politică”, iar termenul-cheie este cel al „discriminării”. Astfel, după ce au maltratat libertatea, transformând-o în anarhie dizolvantă, neomarxiştii golesc de conţinut şi ideea de egalitate.
Nu mai e vorba de un înţeles firesc, ca egalitate în faţa lui Dumnezeu, în faţa legilor, sau egalitate de şanse. Egalitatea se transformă în „egalitarism”. O idee menită să strivească orice diferenţiere, orice diversitate firească, care dă consistență lumii zidite de Creatorul ei. Tăvălugul egalitarist pus în mişcare e menit să niveleze totul. Scopul lui e să facă tabula rasa cu tot ce a definit omenirea până acum, pentru a edifica „omul nou”, perfect adaptat şabloanelor concepţiei marxiste.
Iar dogmele corectitudinii politice sunt constituite din anumite concepte destinate a fi totodată calul de bătaie al unei propagande asidue, dusă în special prin O.N.G.-uri generos sponsorizate.  Principalul finanţator al apostolilor acestei noi religii nu este altul decât George Soros, știu deja toți cei care mai au măcar o circumvoluțiune pe creier. Cei care nu sunt de acord cu definițiile lor, precum „toleranţa”, „diversitatea”, „nediscriminarea”, sunt etichetaţi drept extremişti, retrograzi, habotnici, talibani, fanatici, homofobi, sau aserviți Rusiei.
Societatea românească consemnează, prin apariția la comandă a unui partid urmaș, prin descendenți ai mizerabilei Securități, (USR PLUS), în ultima vreme, o veritabilă ofensivă a acestei noi direcții, cea împotriva valorilor tradiţionale și a aşezării tradiţionale a lumii care se revendică de la o moştenire religioasă specifică. Adică crearea unui om lipsit de identitate şi transcendenţă, exact scopul marxismului. Cum ne putem apăra, ca popor, în fața acestor asalturi concertate? Înţelegând modul de acţiune al acestei hidre proteice şi să ne apărăm valorile în faţa disoluţiei.
O luptă deloc ușoară. Nu  putem combate lozinci cu altele. Răul nu se poate anihila tot prin rău. E nevoie să reușim să continuăm să trăim în spiritul adevărului. Iar mai presus de toate, de ajutorul lui Dumnezeu.
Sfantul Scaun s-a referit luni la homosexualitate ca la o “alegere”, a sugerat ca este un “pacat” si a spus ca “nu poate fi recunoscuta ca fiind ordonata in mod obiectiv” planurilor lui Dumnezeu. “Binecuvantarea uniunilor homosexuale nu poate fi incuviintata”, a notat in declaratie biroul doctrinar superior al Vaticanului, Congregatia pentru Doctrina Credintei. În multe țări, căsătoria este o uniune între un bărbat și o femeie și elementul de bază al familiei.
Din păcate, noi am decis să nu apărăm familia și să permitem să ni se îndoctrineze copiii fără consimțământul părinților, să permitem ”ofițerilor ideologici” să meargă la școală și să le spună copiilor absurdități despre gen. Ne va costa.