Oportunități mari pentru cei ce stăpânesc o limbă străină. Germana și araba, foarte căutate
- Mădălina Sfrijan
- 21 octombrie 2025, 08:02
Call center. Sursa foto: FreepikÎn România, cererea pentru angajații care stăpânesc o limbă germană este în continuă creștere. Diverse industrii, precum IT, call-center, producție și educație, caută persoane cu abilități lingvistice avansate. Această tendință se reflectă în numărul mare de oferte de muncă disponibile pe platformele de recrutare. Pe lângă engleză, franceză și germană, cei care vorbesc limba arabă au un avantaj major pe piața muncii, spune Iulian Mareș, reprezentantul companiei de recrutare Lunox HR.
Limbile străine, un avantaj pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă
Limba germană câștigă tot mai multă relevanță pe piața muncii din România, fiind susținută de relațiile economice solide cu țările vorbitoare de germană și de parteneriatele frecvente cu firme europene.
Depinde de obiectul de activitate al firmei și de aria la care operează. Limba germană îți conferă acces la firme înregistrate în România, dar cu capital german. Salariile sunt mai mari decât în cazul societăților cu capital românesc, însă acest lucru este valabil și în cazul altor limbi”, arată reprezentantul companiei de HR.
Stăpânirea acestei limbi poate deschide porți spre domenii precum inginerie, producție, construcții sau servicii financiare. Persoanele care vorbesc limba germană pot lucra în companii internaționale și au multe șanse să avanseze în carieră, spun cei din domeniul resurselor umane.

Interviu angajare. Sursa foto: Freepik
Marile companii din România, tentate să se extindă pe plan extern
Odată cu această tendință, cererea pentru vorbitorii de limbi străine este tot mai mare.
„Dacă ne uităm la nivelul de maturitate al firmelor românești, simțim că a crescut, adică mediul de afaceri din România este într-un domeniu în care are aspirații de export. Noi lucrăm cu multe firme și constatăm acest fapt. Firmele românești puternice vor să iasă pe zona de export. Automat, trebuie să stăpânești sau să ai angajați care vorbesc o limbă străină dacă vrei să lansezi un produs pe piețele externe”, adaugă el.
Limba engleză, cea mai căutată
Pe lângă germană, engleza rămâne cea mai căutată limbă străină în România. De la IT și marketing până la turism și servicii financiare, angajații care stăpânesc limba engleză au acces la joburi internaționale și salarii competitive.
Limba franceză este, de asemenea, apreciată, în special în domenii precum call-center, turism, comerț și servicii pentru clienți. În comerț și servicii pentru clienți, franceza deschide oportunități pentru poziții care implică relații directe cu parteneri internaționali sau gestionarea comenzilor și contractelor din piețele francofone.
Ce oportunități au cei care vorbesc limba arabă
Pe lângă engleză, germană și franceză, araba câștigă teren pe piața muncii. Cererea pentru angajați care cunosc această limbă vine mai ales din partea companiilor care colaborează cu piețele din Orientul Mijlociu. Cunoașterea limbii arabe oferă un avantaj clar pe piața muncii, deschizând uși în domenii precum comerț internațional, logistică, servicii financiare sau traduceri specializate.
„Sunt români care cunosc limba arabă și se ocupă de servicii cu clienți arabi. Să vorbești limba arabă fluent, în limbajul de afaceri, reprezintă un avantaj. Facultatea de Limbi Străine are o catedră puternică de limba arabă”, a mai spus Iulian Mareș.
Avantaje există și pentru străinii care vorbesc limba română
Potrivit companiei de recrutare, străinii veniți din țările non-UE se pot bucura de oportunități salariale mai mari dacă ajung să învețe limba română.
„Noi avem colegi care lucrează la birou sau în teren, veniți din Bangladesh, din Etiopia sau Maroc. În cazul lor, cu cât au deprins mai repede limba română, cu atât au avansat, au avut parte de câștiguri salariale mai mari sau au dobândit un rol mai important în firmă. O parte dintre ei au vrut să câștige mai mulți bani și au constatat că e mai util să învețe limba română. Sunt și unii care nu au învățat limba română și au rămas la nivelul la care au venit. Bariera lingvistică există în orice țară, iar România nu face excepție. Iată că a venit vremea în care și limba română este așezată în panoplia de limbi care necesită a fi cunoscute. S-a schimbat un pic perspectiva. Nu mai vorbim doar de români care trebuie să învețe limbi străine, ci și de străini care trebuie să învețe limba română”, a încheiat el.