Pentru aceste boli nu mai este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie. Lista completă de la CNAS

Pentru aceste boli nu mai este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie. Lista completă de la CNAS Sursa foto: dreamstime.com

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat lista cu bolile pentru care nu mai este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie. Comunicatul CNAS a venit în urma unor probleme cu care s-au confruntat mai mulți medici de familie săptămâna trecută, aceștia aflându-se în situația de a nu mai putea elibera bilete de trimitere pacienților, deoarece nu mai aveau formulare tipizate.

Lista cu bolile pentru care nu mai este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie a fost publicată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. CNAS a anunțat că  în conformitate cu prevederile Anexei nr.13 la Ordinul MS/CNAS nr.1.068/6272021 cu modificările și completările ulterioare, afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate, fără bilet de trimitere, sunt 58 de afecţiuni.

În cazul celor 58 de afecțiuni care se regăsesc în lista de mai jos, pacienții se pot prezenta la medicul specialist din ambulatoriul de specialitate pentru consultații fără să mai fie nevoie de bilet de trimitere.

În cazul acestor afecțiuni, medicul de specialitate are obligația ca cel puțin o dată pe an să informeze medicul de familie prin intermediul unei scrisori medicale dacă au intervenit schimbări în evoluţia bolii şi în atitudinea terapeutică, astfel încât medicii de familie să aibă situația clară a pacienților.

Ne puteți urmări și pe Google News

Lista cu afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate

1. Infarct miocardic şi Angină pectorală instabilă 2. Malformaţii congenitale şi boli genetice 3. Boala cronică de rinichi – faza predializă 4. Insuficienţă cardiacă clasa III – IV NYHA 5. Sindrom Felty, boala Still, sindrom Sjogren, artrită cronică juvenilă 6. Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice) 7. Aplazia medulară 8. Anemii hemolitice endo şi exo-eritrocitare 9. Trombocitemia hemoragică 10. Histiocitozele 11. Telangectazia hemoragică ereditară 12. Purpura trombopenică idiopatică 13. Trombocitopatii 14. Purpura trombotică trombocitopenică 15. Boala von Willebrand 16. Coagulopatiile ereditare 17. Boala Wilson 18. Malaria 19. Tuberculoza 20. Boala Addison 21. Diabet insipid 22. Tulburări psihice (grup diagnostic schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, grup diagnostic tulburări ale dispoziţiei, autism, ADHD, boli psihice la copii) 23. Miastenia gravis 24. Bolnavi cu revascularizaţie percutanată, cu stimulatoare cardiace, cu proteze valvulare, cu bypass coronarian 25. Afecţiuni postoperatorii şi ortopedice până la vindecare 26. Risc obstetrical crescut la gravide 27. Astm bronşic 28. Glaucom 29. Statuspost AVC 30. Boala celiacă la copil 31. Boala cronică inflamatorie intestinală (boala Crohn şi colita ulceroasă) 32. Sindromul Schwachmann 33. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imunomodulatoare sau analogi nucleotidici/nucleozidici 34. Boala Hirschprung 35. Bolile nutriţionale la copii (malnutriţia protein-calorică la sugar şi copii, anemiile carenţiale până la normalizare hematologică şi biochimică) şi obezitatea pediatrică 36. Bronşiectazia şi complicaţiile pulmonare supurative 37. Scleroza multiplă 38. Demenţe degenerative, vasculare, mixte 39. Starea posttransplant 40. Insuficienţa renală cronică – faza de dializă 41. Bolile rare prevăzute în Programele naţionale cu scop curativ 42. Afecţiuni oncologice şi oncohematologice 43. Diabetul zaharat cu sau fără complicaţii 44. Boala Gaucher 45. Boala Graves-Basedow şi alte forme de hipertiroidism 46. Degenerescenţa maculară legată de vârstă (DMLV) 47. Boala Cushing 48. Paraliziile cerebrale 49. Epilepsia 50. Boala Parkinson 51. Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă, psoriazis cronic sever 52. Afecţiuni ale copilului 0 – 1 an 53. Anomalii de mişcare binoculară (strabism, forii) copii 0 – 18 ani 54. Vicii de refracţie şi tulburări de acomodare copii 0 – 18 ani 55. Afecţiuni ale aparatului lacrimal (0 – 3 ani) 56. Infarctul intestinal operat 57. Arteriopatii periferice operate 58. Insuficienţă respiratorie cronică severă

NOTA 1: Prezentarea la medicul/medicii din specialitatea/specialităţile care tratează afecţiunile de mai sus se face direct fără bilet de trimitere.

NOTA 2: Medicul de specialitate trebuie să informeze, cel puţin o dată pe an, medicul de familie prin scrisoare medicală dacă au intervenit sau nu schimbări în evoluţia bolii şi în atitudinea terapeutică.

NOTA 3: Pentru bolile cronice pentru care se face management de caz, prezentarea la medicul de specialitate se face cu bilet de trimitere de la medicul de familie pe care este evidenţiat management de caz”, transmite  CNAS.