Pe ce vrea să cheltuie Secretariatul General al Guvernului aproape un milion de euro

Pe ce vrea să cheltuie Secretariatul General al Guvernului aproape un milion de euro

Secretariatul General al Guvernului (SGG) este pregătit să plătească aproximativ un milion de euro pentru o nouă aplicaţie IT prin intermediul căreia să-şi aranjeze mai bine documentele de lucru de la Palatul Victoria.

În documentaţia de justificare a achiziţiei se arată că actuala aplicaţie a SGG are o interfaţă de lucru rudimentară, managementul la nivelul utilizatorilor şi fluxului de lucru este deficitar, iar utilizarea este anevoioasă şi consumatoare de timp, informează news.ro.

De asemenea, se resimte lipsa unor modele de raportare şi de arhivare electronică, precum şi a unor posibilităţi de căutare şi filtrare. SGG invocă lipsa unor modele de analize complexe pentru datele din actualul sistem informatic.

"Având în vedere aceste neajunsuri, proiectul propus intenţionează să îmbunătăţească sistemul decizional prin creşterea accentului asupra actelor

normative prioritare/planificate în detrimentul actelor normative ad-hoc, creând un sistem de management al priorităţilor legislative care vor fi incluse în şedinţa de Guvern (...). Necesitatea unui astfel de instrument constă în aceea că el reprezintă un mecanism de optimizare a deciziei precum şi o modalitate de a asigura concordanţa dintre documentele planificate de către ministere şi incluse în Planul Anual de Lucru al Guvernului (PALG) şi cele care ajung, în final, pe agenda şedinţei de guvern", se mai spune în documentaţia licitaţiei.

Punerea în practică a proiectului va asigura, potrivit documentelor, un nivel mai ridicat de predictibilitate în planificarea în avans a şedinţelor Guvernului. De asemenea, un nivel ridicat va avea şi monitorizarea şi controlul în timp real a procesului de guvernare şi elaborarea actelor normative, sprijinind astfel semnalarea imediată a întârzierilor şi deficienţelor în ceea ce priveşte calendarul de elaborare şi aprobare a acestora.

De asemenea, proiectul va susţine ministerele în implementarea unui mediu decizional strategic, previzibil şi predictibil, prin creşterea accentului asupra actelor normative prioritare/planificate în detrimentul celor ad-hoc şi asigurarea concordanţei dintre documentele planificate de ministere şi incluse în PALG şi cele care ajung, în final, pe agenda şedinţei Guvernului.

Estimat la 3,8 milioane de lei, fără TVA, contractul va avea o durată de 13 luni de la data atribuirii.

Ofertele vor fi deschise la începutul lunii martie.