PAVELESCU: Un ţărănist de conjunctură lăsat baltă de Becali

PAVELESCU: Un ţărănist de conjunctură lăsat baltă de Becali

Aurelian Pavelescu (PNŢCD) a intrat în cursă după ce Gigi Becali a anunţat că îl susţine în campania electorală, inclusiv financiar.

Anterior, ţărăniştii anunţaseră că nu au puterea să lanseze un candidat eligibil, motiv pentru care doreau să contribuie alături de PNL la promovarea lui Orban, însă acesta i-a refuzat.

Becali s-a răzgândit şi el în privinţa lui Pavelescu, iar PNŢCD a rămas să-şi susţină, cu forţe modeste, un candidat fără şanse. În ultimul sondaj INSOMAR, este cotat la 3%. A intrat în PNL în 1990, a înfiinţat Partidul Dreapta Naţională (1993), apoi a ieşit din politică. Devine avocatul lui Traian Băsescu în dosarul „Flota“, intră în PD (2004) şi este ales deputat. În 2005, împreună cu Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru, înfiinţează PIN, partid din care este exclus (2006). Se înscrie în PNŢCD, unde este prim-vicepreşedinte.

CV

Vârsta: 44 de ani, căsătorit, un copil

Profesia: avocat, a fost profesor de limba şi literatura română. Între 1990 şi 1997, a fost asistent universitar la Academia de Teatru şi Film

Avere: trei apartamente în Bucureşti cu suprafaţă totală de 184 mp, o casă de vacanţă (200 mp), o maşină, 95 de tablouri în valoare de 120.000 euro şi o casă de avocatură

CITIŢI ŞI:

"Avocatul mic cu capul mare" îl dă în judecată pe şeful statului

Tinerii ţărănişti îl sprijină pe Orban, nu pe Pavelescu

Ne puteți urmări și pe Google News