Patinoarele în aer liber au transformat orașele într-un decor de poveste. Tarife atractive pentru vizitatori
- Mădălina Sfrijan
- 13 decembrie 2025, 14:05
Sursa foto: Freepik.comSezonul patinoarelor s-a deschis în toată țara, iar atmosfera de sărbătoare se simte în marile orașe. Deși zăpada nu și-a făcut apariția, gheața aduce farmecul iernii, iar administratorii acestora nu duc lipsă de vizitatori. Unul dintre cele mai impresionante din țară a fost deschis la poalele Tâmpei.
Patinoar de poveste sub Tâmpa
Patinoarul din inima orașului Brașov, la Baza Sportivă Olimpia (Str. George Coșbuc nr. 2), și-a deschis porțile recent. Vizitatorii s-au putut bucura de prima seară de patinaj gratuit.
Pentru sezonul 2025-2026, tarifele rămân neschimbate față de anul trecut, conform Serviciului de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene (SIISIDJ), în calitate de administrator al Bazei Olimpia.
Copiii până la 14 ani plătesc 15 lei pe serie, adulții 20 de lei, iar închirierea patinelor costă 20 de lei. Cei care au nevoie de un ajutor pentru sesiunea pe gheață pot închiria unul cu 15 lei. Grupurile organizate de preșcolari, elevi, copii instituționalizați și însoțitori beneficiază de tarife reduse: șapte lei pentru acces și 10 lei pentru închirierea patinelor.

Patinoar Brașov. Sursa foto: Facebook/Baza Olimpia
Patinoarul pune la dispoziție 400 de perechi de patine, cu mărimi între 26 și 50, și 15 ajutoare de patinaj, astfel încât vizitatorii de toate vârstele să se poată bucura de mișcare în aer liber.
Detalii despre program
Suprafața de 1.800 de metri pătrați permite desfășurarea activității în șase serii zilnice, fiecare de 75 de minute:
- Seria 1 – 10:00-11:15
- Seria 2 – 12:00-13:15
- Seria 3 – 14:00-15:15
- Seria 4 – 16:00-17:15
- Seria 5 – 18:00-19:15
- Seria 6 – 20:00-21:15
Patinoarul va fi deschis publicului de marți până duminică, urmând ca lunea să fie dedicată reviziei instalațiilor și refacerii stratului de gheață.
Locuitorii din Iași se pot bucura de o sesiune pe gheață
La Iași, turiștii și cei care locuiesc în zonă plătesc 25 de lei pentru o oră pe gheață, în timp ce o sesiune pentru copii costă 20 de lei. Cei care vor să profite din plin de acest sezon, pot opta pentru un abonament cu patru intrări, care costă 90 de lei.
Ieșenii pasionați de acest sport pot opta și pentru abonementul cu opt intrări, care ajunge la 180 de lei. De asemenea, închirierea patinelor costă tot 25 de lei.
Alte orașe în care turiștii și localnicii se pot distra pe patinoar
Două patinoare sunt deschise și la Suceava. Pe lângă distracție, spațiile sunt folosite și de studenții Facultății de Educație Fizică și Sport pentru ore practice.
În Târgu Mureș, startul sezonului a fost marcat de un spectacol impresionant. Dansatorii Teatrului Scena au combinat elemente de foc și apă într-o reprezentație specială la Patinoarul Cetatea Medievală, oferind publicului o experiență vizuală memorabilă.

Patinoar Mureș. Sursa foto: Facebook
„Inaugurarea Patinoarului din Cetate a adus astăzi bucurie, energie și un strop din spiritul sărbătorilor de iarnă. ❄️ Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi și ați transformat acest moment într-o adevărată sărbătoare! Patinatorii talentați de la Clubul Sportiv Școlar Miercurea Ciuc și Sport Club Miercurea Ciuc, alături de echipa U11 a CSM Târgu Mureș, au oferit un program artistic deosebit, plin de eleganță și dinamism. Felicitări sportivilor și antrenorilor lor pentru momentele spectaculoase!”, au anunțat administratorii pe Facebook.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.