''La vârsta mea, de exemplu, apare cataracta şi nu mai vezi bine realitatea. Anul viitor trebuie să fac intervenţia chirurgicală''. Se pare că momentul a sosit.

Ar fi fost stabilit chiar şi locul unde va fi operat: Casa de îngrire San Domenico, care aparţine Congregaţiei surorilor dominicane. Presupusa urgenţă ar putea fi din pricina efectelor progresive ale cataractei care, aşa cum se cunoaşte, înrăutăţeşte vederea. Site-ul citat evidenţiază chiar că intervenţiile chirurgicele ar putea fi chiar două.

Vaticanul, între timp, a făcut cunoscut programul GMG (Global Migration Group) din Panama care se va ţine între 23 şi 28 ianuarie 2019. Şi în acea circumstanţă, Papa Francisc va merge într-o închisoare, dar pentru minori. Este o mare aşteptare pentru momentul respectiv, cu atât mai mult cu cât organizaoarea, Panama, prin extensie geografică şi al numărului de locuitori, este locul cel mai mic dintre acelea care au găzduit deja GMG, cel mai mic din istoria Bisercii catolice. Se presupune, deci, că Papa va fi operat între Crăciun şi Anul nou, dar încă nu este nimic oficial, titrează Il Giornale.

 

Citește și: