Un mesaj fals de pe Twitter dat în numele cardinalului secretar de stat al Sfântului Scaun, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, susţinea joi seară pe Internet faptul că Papa Benedict al XVI-lea a murit, anunţ negat imediat de către purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, relatează AFP, citată de Agerpres.
Pe adresa @CardBertone a reţelei de socializare Twitter, a apărut la ora 19.00 (20.00, ora României), în limba italiană, următorul mesaj: “Sfântul Părinte a murit pe neaşteptate în după-amiaza de astăzi (joi). Anunţăm acest eveniment cu durere şi consternare”. Au urmat apoi versiuni în limba spaniolă, engleză şi franceză, dezminţite şi acestea, imediat, de nenumărate mesaje care raportau că acel profil de twitter era un fals. ”Este un fapt fără fundament: la fel ca şi anunţul, care a fost raportat. Nu are nici un sens şi nici o credibilitate, şi nu merită atenţie”, a răspuns purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, preotul Federico Lombardi. Papa, care va împlini vârsta de 85 de ani în aprilie, a arătat recent unele semne de oboseală, normale pentru vârsta lui, dar nu şi-a restrâns activităţile.