Pantofii care produc energie, invenția unui student din Cluj. Telefoanele pot fi încărcate în timp ce mergem pe stradă

Pantofii care produc energie, invenția unui student din Cluj. Telefoanele pot fi încărcate în timp ce mergem pe stradă Sursa foto: 60658927 © Jakraphong Suwannatrai | Dreamstime.com

Panța Robert-Vasile este studentul din Cluj care a reușit să inventeze un nou mod de a ne încărca telefoanelor. Vom putea face acest lucru chiar atunci când mergem pe jos oriunde în lume.

Panța Robert-Vasile a integreat într-o talpă de pantofi un mecanism care produse curent la fiecare pas pe care îl facem. Invenția sa a fost prezentată la o competiție studențească din Cluj-Napoca, în urmă cu câteva zile. În finala concursului au ajuns 25 de echipe de studenți de la Universitatea Tehnică. Tinerii au lucrat la dispozitivele lor timp de luni întregi.

Universitatea a emis un comunicat de presă prin care a explicat că interesul pentru energia regenerabilă a devenit din ce în ce mai mare. De asemenea, din ce în ce mai multe persoane se gândesc la posibilitatea de a integra diferite dispozitive pe lucruri purtabile. Invenția studentului Panța Robert s-a concentrat pe recoltarea energiei cinetice utilizând o pereche de pantofi pentru a genera energie regenerabilă.

„Mișcarea umană este utilizată ca o metodă inovatoare de generare a energiei cinetice prin senzori piezoelectrici și reîncărcarea bateriilor pentru orice scop Sistemul dezvoltat va include un NodeMCU ESP8266 (Node Microcontroller Control Unit), o placă de dezvoltare tip microcontroler pentru a face ca recoltarea de energie să fie gestionabilă. Prototipul dezvoltat va include o sursă de tensiune tip panou solar, făcând posibilă încărcarea dinamică a microcontrolerului. În plus, o interfață IoT va monitoriza sistemul încorporat, permițând utilizatorului să verifice procentul bateriei încărcate piezoelectric și numărul de pași generați” au explicat reprezentanții UTC.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune studentul din Cluj despre pantofii care produs curent

Studentul a explicat că prin WI-FI va fi asigurată conexiunea dintre hardware și software. Invenția lui poate ajuta la protecia mediului, dar și să îndemne oamenii să facă mai multă mișcare. Studentul din Cluj Napoca s-a clasat pe locul al treilea la finalul concursului. Un alt dispozitiv care s-a bucurat de aprecierea juriului a fost un aparat care poate să hrănească pisicile automat. Acesta funcționează pe baza unui senzor care detectează atunci când pisica se apropie de bolul cu mâncare și eliberează hrana.

„Avem o talpă de papuc prin care ne putem monitoriza paşii şi procentajul unei baterii, care este încărcată prin apăsare. Tot acest prototip este încărcat prin energie solară”, a spus studentul pentru observatornews.ro . Primul loc a fost ocupat de o echipă care a inventat un dispozitiv ce poate monitoriza și măsura calitatea aerului dintr-un spațiu închis, dar și din exterior.