Special EvZ. Viața în pușcărie a studentului condamnat pe viață. A ajuns aici pentru că a doua victimă înjunghiată s-a prefăcut moartă

Special EvZ. Viața în pușcărie a studentului condamnat pe viață. A ajuns aici pentru că a doua victimă înjunghiată s-a prefăcut moartă

Este povestea teribilă a unui student-asasin, păzit zi și noapte. Tânărul și-a măcelărit doi colegi de cameră și le-a dat foc. Unul a scăpat miraculos.

Personajele unei tragedii: un student mort, hăcuit în timp ce dormea, un altul care a scăpat miraculos sângerosului atac nocturn și un alt tânăr, coleg cu cei doi, care a îmbrăcat haina asasinului. Toți trei, personaje ale unei terifiante povești despre un omor comis într-o cameră de cămin studențesc din Iași. EVZ a aflat, în exclusivitate, amănunte despre cum se scurge timpul în Penitenciarul Bacău, pentru Aurelian Giosan, care a devenit unul dintre cei peste 200 de criminali condamnați să stea după gratii pe viață. Cursuri religioase și educative, drumuri la biserica închisorii și o escortă care nu se dezlipește de el niciodată, așa se vor scurge anii din viața ucigașului.

Victimele, măcelărite în somn

Aurelian-George Giosan. La un moment dat, un tânăr obișnuit, unul dintre sutele de mii de studenți ai României pe care viața nu-l așezase nici cum înaintea sau în urma altora. Așta până când, în camera de cămin pe care o împărțea cu alți doi colegi de studenție s-a întâmplat ceva bizar și numele său a intrat în galeria criminalilor. Unul dintre colocatarii lui Aurelian - pe nume Victor Nour - a murit măcelărit cu zeci de lovituri de cuțit care i-au străpuns întregul trup în timp ce dormea. Celălalt, Casian Harpa s-a ales cu răni extrem de grave în urma aceluiași atac nocturn care l-a vizat tot în somn, căruia însă i-a scăpat doar printr-un miracol.

Misteriosul moldovean fugar

Din boxa acuzaților, Aurelian Giosan cel care s-a năpustit asupra celor doi colegi s-a apărat vorbind instanței de fabricarea de probe care să-l incrimineze și de autoapărare. ”S-a găsit sânge deoarece studentul care a murit (n.r. Nour) m-a atacat și m-am apărat, m-am tăiat. Era normal să se găsească sângele meu în cameră”, a spus Giosan  Criminalul a lansat chiar ipoteza că, de fapt, autorul masacrului ar fi fost un  personaj misterios, un tânăr moldovean fugit apoi peste Prut, care astfel i-ar fi pedepsit pe cei doi pentru că l-au ”tras în piept” la un joc de cărți. Că ar fi câștigat trișând.

Nimic din pledoaria sa pentru nevinovăție nu i-a înduplecat pe judecătorii ieșeni care au ascultat varianta studentului asasin care a cerut, nici mai mult, nici mai puțin decât achitarea.

Martor îngrozit ls uciderea colegului de cameră

Urmele adunate de judiciariști și criminaliști din camera A49 a Căminului C4 din Complexul studențesc Târgușor Copou Iași au fost transformate în probe solide coroborate cu mărturia lui Victor Nour, supraviețuitorul măcelului comis în noaptea de 8 spre 9 noiembire 2015.

”(...)M-am trezit din somn de o lovitură de cuțit aplicată în partea stângă a gâtului de către Giosan Aurelian George(...). L-am văzut pe Nour Victor zăcând pe patul de lângă geam (mai târziu am înțeles că Giosan l-a înjunghiat mai întâi pe Nour Victor, care dormea, întrucât avea o constituție fizică mai robustă și, dacă ar fi realizat pericolul în care se afla, ar fi opus rezistență)(...). Giosan mi-a mai aplicat câteva lovituri de cuțit după care s-a apropiat de patul lui Nour căruia i-a aplicat o altă serie de lovituri cu cuțit în timp ce acesta gemea”, a declarat în anchetă Casian Harpa. Lui atacatorul i-a tăiat venele de la o mână după ce îl înjunghiase de mai multe ori. Un tânăr aflat la un pas de moarte care, îngrozit și grav rănit, s-a prefăcut mort, după ce a privit cum colegul său este înjunghiat fără putința de a se apăra. Iar mai apoi, a crezut că va arde de viu. Pentru că, înainte de a pleca din camera ororilor, Giosan a a stropit cu spirt medicinal paturile în care erau victimele și le-a incendiat.

Deținut-model

O instanță a Curții de Apel Iași a decis că Aurelian, studentul obișnuit de până atunci, este asasinul. Închisoare pe viață, a fost verdictul pronunțat la trei ani de la comiterea atacului. La acea vreme, Giosan era deja în pușcărie. Trecuse pe la Penitenciarul Oradea unde se integrase perfect din postura de deținut liniștit, dar de unde  a fost mutat la cel din Bacău. Mereu cu ”jalba-n băț” pentru că a fost condamnat pentru un omor pe care spune că nu l-a comis, dar un deținut model în continuare, studentul-criminal și-a susținut permanent nevinovăția, chiar și din celula în care își ispășește pedeapsa în regim de maximă siguranță.

Încarcerat la maximă siguranță, cu escortă permanentă

”Regimul i s-a aplicat nu pentru că ar fi un deținut violent, ci pentru că e condamnat la închisoare pe viață. Permanent, deținutul (n.r. Aurelian Giosan) este sub pază strictă. În închisoare se deplasează doar sub escortă, oriunde ar merge, și numai în condiții de siguranță maximă. Până acum, nu ne-a creat nici un fel de probleme. Are o singură sancțiune pentru că și-a confecționat un obiect interzis (n.r. armă albă artizanală), dar toți (n.r. deținuții) fac asta pentru liniștea lor. Nu e conflictual, nu are nimic de împărțit cu nimeni”, ne-au dezvăluit surse din penitenciar.

Recompensat de 11 ori în opt ani

Chiar și cu drepturi de mișcare mult restrânse, Giosan s-a înscris la tot ce înseamnă cursuri (religioase, cutural-educative) și nu s-a dat înapoi nici de la muncă. Toate acestea sunt doar ”bile” albe la dosarul său de penitenciar care, la un moment dat, poate ajunge pe masa comisiei care decide schimbarea regimului de executare a pedepsei. Adică poate primi bonus pentru bună purtare o ușă deschisă la celulă sau chiar o muncă fără pază în afara închisorii. Cum și cele 11 recompense adunate în cei opt ani de pușcărie vor cântări în ochii șefilor Penitenciarului Bacău unde are de stat cel puțin până în anul 2035 când ar putea să intre în comisia de liberare condiționată.

Părinții nu l-au abandonat

Abominabila faptă de care a fost găsit vinovat nu l-a transformat pe Aurelian într-un personaj renegat de familie. Ba dimpotrivă. Fostul student face parte din categoria pușcăriașilor căutați, a celor care, regulat, primesc vizite și pachete de la familie. În cei opt ani scurși de la omorul din căminul ieșean, tânărul a fost vizitat constant de mamă, de tată, dar și de alte rude. Privind înapoi, tatăl a fost cel care l-a denunțat pe Aurelian, care câteva zile s-a ascuns. A anunțat Poliția după crimă, iar Aurelian a fost predat.

”E un deținut căutat, care primește vizite și pachete. Este vizitat de mamă, de tată, dar și de alte rude. Poate asta îi dă și acea liniște pe care deținuții fără familii nu o au. Merge la cursuri și la activități religioase unde își caută liniștea. Își împarte ziua între aceste cursuri, drumuri la biserica închisorii, muncă și activități cultural-educative. Își face timp pentru toate, nu lipsește de la nici o activitate fapt care îi umple conturile de credite de bună purtare. Nu vorbește mult despre fapta pe care a comis-o, iar atunci când o amintește se plasează în zona nevinovatului”, au adăugat aceleași surse.

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro