Panică printre maneliști. Lindon Duduianu s-a predat autorităților: „Am venit să se afle adevărul”

Panică printre maneliști. Lindon Duduianu s-a predat autorităților: „Am venit să se afle adevărul” sursa foto. Cancan.ro

Unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din clanul Duduianu, dat în urmărire internațională, s-a predat în această dimineață.

Ștefan Duduianu zis Lindon, unul dintre liderii clanului Duduianu, s-a predat la întoarcerea în țară, din Marea Britanie unde s-a aflat până acum. El a fost dat în urmărire internațională fiind anchetat de procurori într-un dosar legat de amenințarea mai multor maneliști.

În această dimineață, Lindon Duduianu a postat, pe o rețea socială, un clip video pe care l-a făcut pe aeroportul din Birmingham, înainte să se îmbarce în avionul pentru România. El și-a anunțat intenția de a se preda și a solicitat ajutorul Ministrului Justiției și Procurorului general.

Imediat ce a ajuns la București, Ștefan Duduianu a fost preluat de polițiștii români. La sosirea pe aeroportul Otopeni interlopul și-a susținut nevinovăția și a declarat că a venit să spună adevărul.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Am venit să se afle adevărul”, a spus Lindon Duduianu.

El susține, în clipul pe care l-a înregistrat că s-au făcut abuzuri în dosarul său și a cerut Ministerului Justiției să se implice.

„Știu și am văzut că este foarte mare abuz în dosarul meu. Poliția și ministrul Justiției vreau să ia atitudine în acest dosar. Sunt chiar nevinovat și nu am făcut nimic”, a afirmat interlopul.

sursa foto: EVZ

Dați pe mâna poliției de maneliști

Lindon Duduianu era dat în urmările internațională alături de fratele său Florin (Anaser) Duduianu, membru al aceluiași clan. Pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă pentru tâlhărie și șantaj.

Cei doi sunt cercetați pentru fapte din iulie 2020. La vremea respectivă peste 100 de polițiști au descins la mai multe locații din București, Ilfov și Teleorman, într-un dosar de tâlhărie și șantaj. Totul a pornit de la sesizările mai multor maneliști, între care Florin Salam, Nicolae Guță și Țancă Uraganul. Aceștia au pretins că Duduienii le-au luat aproximativ 100.000 de euro.

În același dosar s-a mai dispus măsuri preventive față de alte 11 persoane, iar șase dintre acestea au fost arestate preventive. Restul de cinci au fost plasate sub control judiciar.

Cei doi, Lindon și Anaser Duduianu, au plecat din țară și s-au refugiat în Marea Britanie, la Birmingham.