Oceanele planetei, afectate de schimbările climatice. Viața marină ar putea dispărea până în 2100

Oceanele planetei, afectate de schimbările climatice. Viața marină ar putea dispărea până în 2100

Până la 95% din oceanele Pământului ar putea deveni mai puțin primitoare pentru viață, ca urmare a schimărilor climatice din următorii ani. Până la finalul secolului, emisiile de seră vor afecta apa oceanelor, încălzind-o și făcând-o mai acidă.

Oamenii de știință au dat publicității un nou studiu care arată că până la 95% din suprafața oceanelor Pământului își va modifica compoziția, până la finalul secolului, din cauza schimbărilor climatice. Dacă emisiile cu efect de seră nu vor fi limitate, până 2100, viața din oceane va avea de suferit. Schimbările climatice cauzează încălzirea și acidificarea fără precedent a oceanelor Pământului, sugerează noul studiu dat publicității de o echipă de oameni de știință condusă de Northwestern University, după cum relatează dailymail.co.uk.

Folosind modele climatice ale oceanelor globale, echipa a rulat două scenarii. Unul cu un vârf al emisiilor de gaze cu efect de seră, care se va manifesta până în anul 2050, dar lent pe tot restul secolului, RCP 4,5. Cea de-a doua abordare este presupune că emisiile vor continua să crească pe parcursul următorilor 80 de ani, RCP 8,5.

„Ratele de schimbare a CO2 atmosferic în ultimul secol sunt de două – trei ori mai mari decât majoritatea schimbărilor observate în ultimii 420.000 până la 300 de milioane de ani. Acest lucru sugerează că asistăm la o provocare fără precedcent pentru pentru multe specii care viețuiesc în prezent în apele oceanelor”, au scris autorii studiului, care a fost publicat în revista Nature.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Această rată rapidă de schimbare a mediului arată că, până la sfârșitul secolului XXI, porțiuni mari din oceanele Pământului ar putea alte climate, care nu se găsesc în prezent”, au mai arătat autorii cercetării.

Ce sunt climatele de la suprafața oceanelor

Climatele de la suprafața oceanelor se referă la temperatura apei de suprafață, la aciditatea și la concentrația mineralului aragonit, care este un polimorf de carbonat de calciu de înaltă presiune. Multe animale marine folosesc acest mineral pentru a forma oase și cochilii, iar acesta susține viața marină

„Speciile care trăiesc într-un anumit climat, care dispare, vor trebui să se adapteze la noile condiții diferite”, a declarat autorul principal al studiului, Katie Lotterhos, de la Centrul de științe marine al Universității Northeastern.

„Un climat în care temperatura și chimia apei sunt comune astăzi nu va mai exista în viitor”.

Schimbări majore până în 2100

Între 2000 și 2100, se estimează că schimbările vor deveni mai mari în cazul scenariului RCP 4,5 și extreme în cazul RCP 8,5. În emisfera nordică, se preconizează că, până la sfârșitul secolului, condițiile actuale de sub-saturație și de pH scăzut din Arctica vor deveni mai frecvente la latitudini temperate.

Viețuitoarele marine care trăiesc mai aproape de suprafață se vor adapta schimbărilor climatice migrând către alte oceane, pentru a scăpa de apele în curs de încplzire. Studiul sugerează că, în viitor, opțiunile acestora ar putea fi limitate din cauza încălzirii aproape uniforme și a acidificării tuturor apelor oceanice.

„Deja, multe specii marine au migrat ca replică la încălzirea apelor”, a declarat Lotterhos.