Paștele rămâne una dintre cele mai importante sărbători pentru români, dar numeroase obiceiuri și superstiții tradiționale asociate acestei perioade au dispărut sau se mai păstrează doar izolat, în câteva sate.

Modernizarea, urbanizarea și migrarea tinerilor către orașe au contribuit la pierderea unor practici vechi, care în trecut erau transmise din generație în generație.

Obiceiuri care existau de Paște în România anului 1898

Un obicei semnificativ de Paște era tradiția „mersului cu pasca”. Acesta era un obicei specific comunităților rurale din Ardeal, notează Simion Florea Marian în cartea „sărbătorile la români”, apărută în 1898.

În secolele trecute, tinerii mergeau în dimineața de Paște din casă în casă cu coșuri în care se aflau pască, ouă roșii și lumânări, rostind urări ritualice. Astăzi, această practică este aproape complet abandonată, fiind consemnată doar în documente etnografice.

Românii de la sate strigau fapte rușinoase ale consătenilor

Un alt obicei aflat în declin este cel al „strigărilor peste sat”. Are loc a doua zi de Paște. În special în Muntenia și Oltenia, tinerii urcau pe dealuri și, cu glas puternic, strigau păcate sau fapte rușinoase ale consătenilor. Era o formă de „judecată publică”, mascată de umor. Acest ritual era menit să elibereze comunitatea de tensiuni acumulate. În ultimele decenii a fost considerat jignitor și a fost interzis în multe locuri, ne transmite Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu”.

Un alt obicei pe cale de dispariție este „jocul cu ouă în poală”. Era competiție organizată în a doua zi de Paște, în special în Bucovina. Fetele stăteau pe iarbă cu ouă vopsite în poală. Băieții trebuiau să le fure fără ca ele să observe. În prezent, astfel de jocuri nu mai sunt organizate decât cu caracter demonstrativ, în cadrul unor festivaluri de tradiții, susține Muzeul Național al Țăranului Român.

Ora în care se tace, obicei uitat de români

De asemenea, în unele zone ale Banatului se mai amintește, fără a mai fi practicat, obiceiul de a nu face niciun zgomot timp de o oră după slujba Învierii. Pentru ca „pacea să rămână în casă”. Oamenii nu vorbeau, nu mâncau și nu mișcau niciun obiect timp de 60 de minute. Considerau această liniște o binecuvântare. Astăzi, obiceiul este aproape uitat și mai este menționat doar în Arhiva Etnologică Timișoara.

Inclusiv anumite superstiții care în trecut erau luate foarte în serios sunt acum percepute ca simple curiozități folclorice. De exemplu, credința că dacă un ou roșu cade pe jos și se sparge, aduce moarte în familie este rar pomenită astăzi. A fost prezentă în multe zone din Moldova și Dobrogea până în anii '70, notează Tudor Pamfile în cartea „Sărbătorile la români”.

Pierderile acestor tradiții nu înseamnă, însă, că interesul pentru identitatea culturală a scăzut. În unele regiuni, ONG-uri locale, parohii și școli organizează ateliere de încondeiat ouă. Reconstituiri de obiceiuri și expoziții tematice. Se reîncearcă să se readucă la viață o parte din patrimoniul pascal.