O nouă tulpină a coronavirusului a apărut în Vietnam. Este extrem de contagioasă și a dublat numărul infectărilor

O nouă tulpină a coronavirusului a apărut în Vietnam. Este extrem de contagioasă și a dublat numărul infectărilor

În Vietnam a fost detectată o tulpină nouă a coronavirusului. Astfel se poate explica de ce în ultima lună cazurile de infectare din această țară s-au dublat.

O nouă mutație a coronavirusului a fost descoperită în Vietnam, după cum a anunțat, sâmbătă, ministrul Sănătății din această țară. Din câte au aflat cercetătorii, este vorba despre o combinație între tulpina britanică și tulpina indiană, care se răspândește cu rapiditate prin aer.

Conform datelor oficiale, reprezentanții statului vietnamez reușiseră să țină în frâu pandemia mai bine de un an

Reprezentanții statului vietnamez au reușit să țină sub control pandemia de coronavirus anul trecut, adoptând reguli dure legate de izolare fizică și protecție. Dar acum, această țară este lovită de un val important de infectări. De la finalul unii aprilie, în jur 3.600 de oameni s-au infectat în 31 din cele 63 de orașe și provincii. Ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din totalul cazurilor înregistrate în Vietnam, conform sursei citate.

Ministrul Sănătății dă explicații: „Am descoperit o variantă nouă, care este o combinație între tulpinile britanică și indiană”

După cum arată datele autorităților de la Hanoi, de la începutul pandemiei de coronavirus au fost înregistrate 6.400 de cazuri de infectare. „După ce am făcut secvențierea genetică, am descoperit o variantă nouă, care este o combinație între tulpinile britanică și indiană. Mai exact, este o variantă indiană care prezintă mutații care inițial au aparținut variantei din Marea Britanie”, a anunțat Nguyen Thanh Long, ministrul Sănătății.

Noua tulpină apărută în Vietnam este mult mai contagioasă. Asta explică de ce în mai puțin de o lună numărul cazurilor de infectare a crescut vertiginos

În Vietnam au fost identificate șapte variate ale virusului: B.1.222, B.1.619, D614G, B.1.1.7 (varianta britanică), B.1.351, A.23.1 și B.1.617.2 (varianta indiană).

Culturile de laborator ale noii variante, care este mult mai contagioasă decât cele precedente, au relevat faptul că virusul se înmulțește foarte rapid. Asta explică de ce au apărut atât de multe cazuri în mai multe locuri într-o perioadă atât de scurtă, a mai arătat spus ministrul Sănătății.