O nouă meserie în România. Nicăieri în Europa nu există. Cursurile au început pentru prima serie. Ce trebuie să facă cei interesați

O nouă meserie în România. Nicăieri în Europa nu există. Cursurile au început pentru prima serie. Ce trebuie să facă cei interesați

O nouă meserie în România. Este vorba despre experţi în dezvoltare durabilă în agricultură, a anunțat Laszlo Borbely, consilier de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Acesta a spus că, până în 2026, România va avea 2.000 de astfel de experți. Iar cursurile pentru prima seria au început.

În România a apărut o nouă meserie, fiind prima țară din Europa care are acest tip de ocupație, a anunțat Laszlo Borbely, consilier de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Noi, în România, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă avem o nouă meserie - expert în dezvoltare durabilă - şi suntem primii din Europa care avem o asemenea meserie, din câte am aflat. O să avem 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în 2026, primii 150 îi educăm acum printr-un curs post universitar în administraţia publică şi nu numai, expert în dezvoltare durabilă în diferite domenii. Am avut acele inundaţii dezastruoase, de câţiva ani avem secetă, avem îngheţ, cum răspundem la aceste lucruri?, a spus Borbely la Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură

Laszlo Borbely a mai declarat că departamentul său are o strategie de dezvoltare durabilă şi 17 obiective „de care ar trebui să ţinem cont”, iar cel puţin cinci dintre ele sunt în legătură directă cu agricultura şi cu dezvoltarea agriculturii.

Obiectivul 2 este clar: fără foamete, obiectivul 9, care înseamnă cercetare-inovare, obiectivul 11 - comunităţi durabile, obiectivul 12 - producţie şi consum durabil şi obiectivul 15 - biodiversitatea, dar menţionez şi 14 cu viaţa acvatică.

Ce înseamnă acest lucru? Fără agricultură nicio ţară nu este prosperă. Dacă ne uităm la cifre, în 2011 din PIB am avut 6,5% agricultură, în 2020 - 3,5%, o rată de creştere mai mică decât restul economiei, avem încă o problemă la schimbări climatice (...) În 2005 -2006, 2010 - 2011 am avut acele inundaţii dezastruoase, de câţiva ani avem secetă, avem îngheţ, cum răspundem la aceste lucruri?”, a mai spus consilierul de stat.

O nouă meserie în România

Borbely a adăugat: „Avem nevoie de o altă mentalitate în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, risipa, deşeurile, iar pentru acest lucru este nevoie de tineri”.

Clubul Fermierilor Români a organizat marţi Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii:

1.Programul îşi doreşte să asigure continuitatea fermelor, pe fondul îmbătrânirii populaţiei, şi să gestioneze riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii şi modele de afaceri.

2. Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” urmăreşte pregătirea generaţiei de tineri fermieri pentru succesiunea afacerii de familie, reprezentarea intereselor fermierilor la nivel european şi naţional, asumarea rolului de lider în propria afacere şi comunitatea rurală, promovarea noilor tehnologii din Agricultura 4.0 şi crearea unei comunităţi de tineri promotori ai inovaţiei şi antreprenoriatului, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News