O familie a fost ucisă de orfanul pe care l-a crescut. Tripla crimă de la Călărași, comisă pentru o mașină, 50 de lei și un lanț

O familie a fost ucisă de orfanul pe care l-a crescut. Tripla crimă de la Călărași, comisă pentru o mașină, 50 de lei și un lanț

Unul dintre cei trei suspecţi care ar fi ucis cu bestialitate, prin înjughiere, toţi membrii unei familii din Călăraşi, este chiar orfanul care a fost crescut în casa victimelor, de la vârsta de trei luni.

Surse judiciare au declarat pentu EVZ că doi dintre minori ar fi comis crima, în timp ce al treilea, care a fost prezent în casă la acel moment, ar fi avut doar calitatea de martor. Acesta este şi cel care ar fi anunţat un vecin, care, la rândul lui, a sunat la numărul de urgenţe 112.

În timp ce ar fi consumat alcool (sursele noastre susţin că este posibil să fi consumat şi etnobotanice), în casa familei ucise -str. Mihail Sadoveanu, judeţul Călăraşi-, cei doi autori i-ar fi spus celui de-al treilea minor că îi vor omorî pe bătrânul de 82 de ani, pe femeia de 80 de ani şi pe fiica lor de 58 de ani. Motivul crimei: un autoturism Opel, 50 de lei, o pereche de cercei, o poşetă şi un lanţ.

Prima persoană înjunghiată mortal a fost chiar fata bătrânilor, Vasilica, cea care era afectată de o uşoară paralizie. Apoi, au urmat Nicolae Popescu, pe care autorităţile l-au găsit pe jos, în holul casei, şi Tudoriţa Popescu, al cărei trup neînsufleţit se afla în pat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit aceloraşi surse, cei trei suspecţi au vârsta de 17 ani, iar unul dintre ei, Alexandru Dan, a fost abandonat la naştere. De la vârsta de 3 luni, acesta a fost luat, cu mici întreruperi, în plasament în perioada 2001-2016 chiar de familia ucisă. Practic, o bună parte din vacanţele şcolare şi le-a petrecut în sânul acestei familii. Potrivit surselor, acesta a mai fost cercetat şi arestat preventiv în 2018, întrun dosar privind două furturi şi o distrugere. Aflat în control judiciar, chiar în ziua crimei, Alexandru Dan a semnat, conform programului, pentru furtul pe care l-a comis.

Cel de-al doilea autor, Bivolaru Cristan, persoană neinstuţionalizată, a mai sustras autoturismul tatălui, însă victima nu a dorit să depună plângere. S-a întocmit însă pe numele său un dosar penal pentru conducere fără permis. Ene Cristian Virgil este cercetat în calitate de martor. Numele său mai figurează în 4 dosare penale şi, alături de Bivolaru Cristian, a fost trimis în judecată într-unul din acestea. Până în data de 11.10. 2018, Ene Cristian Virgil s-a aflat în stare de arest la domiciliu.

 

Cercetaţi penal pentru omor

Tripla crimă a avut loc luni seară, într-o casă de pe strada Mihail Sadoveanu din judeţul Călărași. Unul dintre vecinii victimelor a sunat la 112, în jurul orei 22:00, pentru a anunţa autorităţile că cei doi bătrâni şi fiica lor au fost omorâţi. La scurt timp, poliţiştii au oprit autoturismul Opel în trafic, iar cei trei tineri au fost prinşi şi audiaţi luni noapte şi în cursul zilei de ieri, fiind cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor.