O celulă din corpul tău „decide” dacă mori sau nu de Covid-19. Descoperire de ultimă oră

O celulă din corpul tău „decide” dacă mori sau nu de Covid-19. Descoperire de ultimă oră

Un anumit tip de celulă din corpul uman, în cazul infecției cu Covid-19, nu mai protejează organismul, ci „se întoarce împotriva sa”.

Un studiu recent făcut de Institutul Karolinksa din Suedia, ce a fost publicat și în jurnalul medical Immunity, arată cum macrofagele (n.r. una dintre cele trei tipuri de celule fagocitare ale sistemului imunitar) se dezvoltă în plămâni și cum unele dintre ele ar putea fi cauza unor boli foarte grave ce apar la nivelul plămânilor.

Aceste celule ale sistemului imunitar sunt de asemenea cunoscute pentru „înrăutățirea situației” în cazul unei infecții cu un virus, dar până acum nu au existat prea multe cercetări care să are exact cum se dezvoltă ele în plămânii omului.

Datorită structurii plămânilor, aceștia sunt expuși bacteriilor și virusurilor ce se află în sânge, precum și cele din aer. Macrofagele au rolul de a proteja plămânii în fața unor astfel de atacuri, dar celulele au fost observate și s-a ajuns la concluzia că în anumite condiții speciale pot contribui, de fapt, la agravarea unor boli ale plămânilor, cum ar fi boala cronică obstructivă a plămânilor, depistată în general la pacienții Covid-19.

Cercetătorii au creat un model ce le permite să studieze dezvoltarea acestui tip de celule ale sistemului imunitar chiar în interiorul unor plămâni funcționali. De asemenea, au combinat acest model cu o metodă numită „Secvențiere de la ARN”, folosită pentru a studia activitatea unor gene din celulele individuale.

Celula din corpul uman care își „atacă gazda” în cazul infecției cu Covid-19

Rezultatele studiului arată cum celulele albe se dezvoltă în monocite, iar apoi se transformă în macrofage. Există două tipuri de monocite, numite clasice și non-clasice, iar cercetătorii au descoperit că cele non-clasice se pot transforma în macrofage ce nu migrează în țesutul plămânilor.

„Anumite macrofage din plămâni probabil au o conexiune puternică cu câteva boli grave. În cadrul infecțiilor respiratorii, de exemplu, monocitele din plămâni se transformă în macrofage care combat virusurile și bacteriile”, a declarat Elza Evren, primul autor al studiului.

„Dar mai există un anumit tip de macrofage care pot contribui semnificativ la înrăutățirea unor inflamații și infecții”, a mai adăugat ea.

Monocitele clasice migrează în interiorul țesuturi și de acolo sunt convertite în macrofage ce protejează sănătatea și buna funcționare a plămânilor. Cercetătorii cred încă că atunci când cineva este infectat cu Covid-19, macrofagele ce acționează în mod antiinflamator sunt înlocuite de cele care conduc, de fapt, la inflamarea țesutului.

Legătură strânsă cu rata de mortalitate a virusului SARS-COV-2

„Existența acestor macrofage derivate din monocite a mai fost depistată și în alte studii și corelată cu gravitatea bolii Covid-19 pe care o persoană o poate dezvolta, dar și cu cât de periculoasă poate fi boala pentru plămâni.

Pacienții cu forme severe de Covid-19 au de asemenea și mai puține monocite HLA-DRhi în sângele lor, probabil pentru că acestea migrează din sânge în țesutul plămânilor”, a declarat Tim Willinger, liderul studuiului.

„Cunoscându-le rolul extrem de important în răspunsul antiinflamator rapid, rezultatele noaste indică că viitoare tratamente e bolii are trebui să se concentreze pe macrofagele inflamatorii și pe monocitele ce reduc nivelul de deteriorare al plămânilor și care scad gradul de mortalitate al Covid-19”, a mai spus acesta, conform Contagionlive.com.

Ne puteți urmări și pe Google News