Noi restricții în România? Valeriu Gheorghiță a dat cărțile pe față. „Nu se poate negocia. Trebuie luate la timp”

Noi restricții în România? Valeriu Gheorghiță a dat cărțile pe față. „Nu se poate negocia. Trebuie luate la timp”

Tot mai multe state europene impun noi restricții pentru limitarea răspândirii coronavirusului, în special a tulpinii Delta, cea mai virală și contagioasă mutație a virusului. Președintele CNCAV a subliniat, joi, că acestea trebuie luate, și în România, din timp, pentru a avea efect.

Valeriu Gheorghiță, liderul campaniei naționale de vaccinare, susține impunerea de noi restricții în România, dacă se impune o astfel de situație. Potrivit șefului CNCAV, sănătatea publică este o prioritate a tuturor, motiv pentru care trebuie luate măsurile potrivite pentru a nu scăpa de sub control răspândirea COVID-19.

„Varianta Delta în sine se multiplică mult mai ușor și se răspândește mult mai ușor, or asta înseamnă că atunci când ai aglomerare de persoane, populație neimunizată, riscul de răspândire și de apariție de cazuri noi este foarte crescut.

Sănătatea publică nu se negociază

Nu văd de ce să scoatem din calcul această posibilitate atât timp cât ne uităm și la celelalte țări și vedem că se impun astfel de măsuri, pentru că altfel nu o să putem controla răspândirea virusului, mai ales într-o populație în care acoperirea imunologică, indiferent că vorbim de trecerea prin boală sau vaccinare, nu este suficient de ridicată”, a declarat Valeriu Gheorghiță la postul B1TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Până la urmă, rolul măsurilor restrictive este acela de a limita circulația virusului și de a preveni îmbolnăvirile, prin aceste metode nefarmaceutice. Este evident că atunci când situația epidemiologică o impune, când riscul de îmbolnăvire crește semnificativ, sănătatea publică este clar o prioritate a tuturor și asta nu cred că se poate negocia, or din acest punct de vedere este clar că atunci când se impun măsuri de restricție ele trebuie luate. Trebuie luate la timp tocmai ca să producă efecte la timp”, a mai spus președintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea românilor din mediul rural

Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre situația epidemiologică din mediul rural și felul în care se raportează localnicii la boală. Persoanele de la sate sunt foarte vulnerabile în fața virusului, a sugerat medicul militar.

„Pot să vă spun că în mediul rural este o situație paradoxală pentru că unii oameni invocă faptul că `nu există această boală la noi în localitate, noi nu am avut cazuri de îmbolnăvire, această boală este la oraș`, și atunci acea categorie populațională nu are imunitate de niciun fel, nici la trecerea prin boală pentru că probabil că într-adevăr numărul de infecții în rândul comunității respective a fost mic, dar n-are nici imunitate prin vaccinare, deci în cazul în care vorbim de răspândirea variantei Delta într-o comunitate care este complet descoperită imunologic ne imaginăm care este rapiditatea de dublare a numărului de cazuri în condițiile în care perioada de contagiozitate s-a redus la 4 zile în momentul de față, deci practic timpul de dublare a cazurilor este de 4 zile la acest moment”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.