Nicușor Dan a avut o discuție „aplicată” cu Ilie Bolojan, înainte de vizita premierului la Bruxelles
- Raluca Dan
- 24 februarie 2026, 18:33
Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan și Ilie BolojanPreședintele Nicușor Dan a afirmat, marți, că a avut o discuție „aplicată” cu premierul Ilie Bolojan înaintea vizitei acestuia la Bruxelles, în contextul semnării unei declarații privind lansarea unui nou mecanism european de investiții destinat statelor aflate la granița estică a Uniunii Europene. „Am avut o discuție aplicată cu premierul Ilie Bolojan înaintea vizitei sale la Bruxelles”, a scris șeful de stat, într-o postare pe Facebook.
Nicușor Dan, discuții cu Ilie Bolojan la Cotroceni
Președintele a declarat că întâlnirea cu premierul a avut ca temă agenda europeană a României și oportunitățile de finanțare care se deschid în perioada următoare. „Am avut o discuție aplicată cu premierul Ilie Bolojan înaintea vizitei sale la Bruxelles”, a afirmat acesta.
Nicușor Dan a declarat că, joi, la Bruxelles, va fi semnată Declarația privind lansarea mecanismului EastInvest, un nou instrument european creat pentru a sprijini statele membre aflate în apropierea conflictului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Acest nou instrument european pune circa 20 de miliarde de euro la dispoziția a nouă state membre aflate la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina, pentru a contracara efectele economice și de securitate cauzate de război”, a anunțat acesta.
Mecanismul consolidează reziliența statelor din flancul estic al UE
Potrivit Comisiei Europene, mecanismul urmărește consolidarea rezilienței economice și de securitate a statelor din flancul estic al Uniunii Europene, în condițiile în care războiul din Ucraina a pus presiune suplimentară pe infrastructura, economia și bugetele naționale ale țărilor din regiune. România se află printre statele eligibile pentru aceste fonduri, iar Nicușor Dan a arătat că resursele ar putea fi orientate către zonele cele mai expuse din punct de vedere geografic și strategic.

Comisia Europeană. Sursa foto: dreamstime.com
„România este printre țările care vor putea accesa aceste finanțări, astfel încât să încurajăm investiții în zona de sud-est a țării – Moldova, regiunea Dunării și a Mării Negre”, a explicat acesta.
Investițiile se vor concentra pe infrastructură, conectivitate și proiecte strategice în regiunile apropiate de Ucraina și de Marea Neagră, zone afectate direct de consecințele războiului, atât din perspectiva securității, cât și a fluxurilor comerciale și logistice.
Stadiul implementării PNRR, vizat
Nicușor Dan a declarat că discuțiile cu premierul au vizat și stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, document esențial pentru atragerea fondurilor europene alocate României prin mecanismul post-pandemie al Uniunii Europene.
„Am discutat de asemenea cu premierul Bolojan despre implementarea PNRR. România are nevoie de aceste resurse europene pentru a depăși cu bine actuala perioadă complicată și pentru a genera creștere economică pe baze solide”, a scris acesta.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.