Nicolae Ciucă și legătura afectivă cu fotbalul. Liderul PNL a fost suporterul a doua echipe în copilărie

Nicolae Ciucă și legătura afectivă cu fotbalul. Liderul PNL a fost suporterul a doua echipe în copilărieNicolae Ciucă. Sursa foto: facebook / Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru funcția de președinte al României, și-a dezvăluit pasiunea pentru fotbal și susținerea pentru două echipe emblematice din România: Universitatea Craiova și Steaua. Într-un interviu acordat în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Ciucă a povestit cu nostalgie despre perioada în care mergea la meciuri și de emoțiile trăite pe stadioanele românești.

Experiențele de pe stadionul „Central” din Craiova

Ciucă urma liceul în acea perioadă și a fost martor la meciurile Universității Craiova în Cupa UEFA, fiind una dintre cele mai bune perioade ale echipei oltene. „Am fost la mai toate meciurile care se jucau pe «Central» la vremea respectivă. De meciul cu Benfica mi-aduc aminte clar. A fost o trăire frumoasă, erau emoții mari la fiecare meci și speram ca echipa să meargă mai departe”, a mărturisit politicianul.

El și-a exprimat admirația față de Craiova Maxima, echipa de aur a anilor '80, și a evocat cu entuziasm numele marilor jucători care au făcut istorie pentru club, precum Balaci, Cămătaru și Ștefănescu. „Știu și acum echipa de atunci”, a spus Ciucă, arătându-și legătura profundă cu acel moment istoric pentru fotbalul românesc.

Amintiri din tribunele de pe „Oblemenco”

 

Nicolae Ciucă a povestit că obișnuia să stea vizavi de tribuna oficială, la locul cunoscut drept „La steaguri”, unde suporterii se adunau pentru a încuraja echipa. A trăit intens fiecare meci și a rămas legat de Craiova Maxima, de atmosfera unică creată de această echipă, și de experiențele din acele vremuri.

 

„Am rămas nostalgic față de acea perioadă. Mi-aș dori ca echipa să revină în top, să se bată din nou pentru primele locuri în campionat”, a adăugat el, arătându-și speranțele pentru viitorul Universității Craiova.

Ciucă, pasiunea pentru Steaua și triumful din 1986

Nicolae Ciucă nu și-a ascuns afecțiunea pentru Steaua, echipa care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986. „Îmi place foarte mult echipa clubului Steaua pentru că păstrează istoria și tot ceea ce a însemnat echipa la vremea respectivă”, a declarat el.

De asemenea, a recunoscut că a contribuit financiar la club în trecut și și-a exprimat admirația pentru parcursul impresionant al echipei în competițiile europene, subliniind cât de dificilă a fost realizarea câștigării Cupei Campionilor în 1986. „Nu a fost ușor la vremea respectivă, dar Steaua a dus România pe culmile fotbalului european”, a declarat Ciucă în fața lui Ioanițoaia.

Deși este un suporter loial al ambelor echipe, Nicolae Ciucă speră ca atât Universitatea Craiova, cât și Steaua să-și regăsească gloria de odinioară. Atmosfera din tribune, jucătorii legendari și reușitele de altădată îi alimentează amintirile frumoase, dar și dorința ca fotbalul românesc să recupereze locul de cinste pe care l-a avut cândva.