Nicolae Ciucă l-a demis pe șeful Autorității Vamale. Premierul a decis cine îl va înlocui pe Bogdan-Lari Mihei
- Andra Puiu
- 30 mai 2023, 11:28
Nicolae Ciucă a anunțat că la demis pe Bogdan-Lari Mihei, cel care ocupa funcția de șef al Autorității Vamale Române. Premierul deja a ales cine va fi noul președinte al instituției și a explicat de ce a fost luată această decizie.
Nicolae Ciucă a declarat că românii sunt cei care trebuie să resimtă creșterea economică, iar acest lucru este posibil doar dacă instituțiile statului sunt „performante”. Premierul a mai adăugat că după un an în care Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 49 de miliarde de euro, aceeași dinamică ar trebui să fie regăsită în cazul încasărilor de la buget.
Șeful Guvernului a subliniat că România are nevoie de un sistem de colectare eficient prin care bugetul să poată avea toate resursele necesare pentru realizarea promisiunilor făcute față de cetățeni. În acest context, Nicolae Ciucă a anunțat că șeful Autorității Naționale Române, Bogdan-Lari Mihei, a fost demis. Premierul a mai adăugat că a luat act de demisia lui Lucian Heiuș, fost președinte al ANAF, dar și de cea a președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
„Reformarea acestor instituții trebuie accelerată, prin digitalizare, profesionalizarea angajaților și eficientizarea procedurilor de lucru. Doar astfel vom putea valorifica în interes public rezultatele bune ale economiei și vom răspunde nevoilor sociale. Prin continuarea programelor de investiții masive, colectare corectă a veniturilor la buget și exploatarea resurselor noastre naturale, România va intra într-o nouă etapă de modernizare, în beneficiul tuturor cetățenilor săi”, a declarat Ciucă.
Cine va fi noul președinte al Autorității Vamale
Autoritatea vamală era condusă de un reprezentant al PSD, ceea ce ar putea însemna că rotativa guvernamentală a început deja. Bogdan-Lari Mihei a ocupat funcția de vicepreședinte ANAF înainte ca fostul premier Viorica Dăncilă să îl numească, în 2019, la conducerea Autorității Vamale. Mihei este unul dintre cei mai apropiați politicieni de Liviu Dragnea, fostul lider PSD.
În locul lui Mihei la conducerea Autorității Vamale o să fie numit Ion Cupă, care a făcut parte în perioada 2012-2020 din patru partide politice. Cupă a fost ales deputat pe listele PDL în anul 2012, dar la doar un an distanță s-a înscris în PNL, perioadă în care liberalii se aflau la guvernare cu PSD-ul. Cupă a demisionat din PNL și a devenit indepedent.
În cele din urmă a fost ales din nou în Parlament, în anul 2016, pe listele ALDE, partid conduse de Călin Popescu Tăriceanu. Desființarea partidului politic l-a făcut pe Cupă să se înscrie la începutul anului 2020 în PMP, partid condus de Eugen Tomac, care a ratat intrarea în Parlament la finalul anului 2020, potrivit Observatornews.ro.