România lui Nicolae Ceaușescu. Vă prezentăm astăzi, în premieră românească, fabulosul material semnat de David Binder în numărul din 30 noiembrie 1986 al ziarului The New York Times, cu convingerea că articolul are astăzi valoarea unui document istoric, mai ales că reușește să redea exact atmosfera faimoasei Epoci de Aur.

“Prima întrebare pe care oamenii ți-o pun când află că tocmai ai petrecut o oră cu Nicolae Ceaușescu este: „Cum arată?” Asta mi s-a întâmplat cu recepționera de la hotel, cu chelnerul restaurantului, cu taximetristul, cu funcționarul agenției de turism și cu diplomații străini de la București. Explicația e cât de poate de simplă.  În statul polițist care este astăzi România, toată lumea se ocupă  de deducții. Și toată lumea se ntreabă dacă președintele Ceaușescu mai are mult de trăit. În urmă cu un an, el n-a avut niciun fel de apariții publice timp de câteva săptămâni și a apărut zvonul că ar avea cancer de prostată. Dar acum, liderul în vârstă de 68 de ani părea, cel puțin pentru un om fără nicio pregătire în domeniu cum sunt eu, mai mult sau mai puțin în formă”. Cu un asemenea început, e limpede că David Binder nu-l avea de loc la inimă pe cel mai iubit fiu al poporului.

Jurnalistul povestește, de altfel, că i s-a interzis intrarea-n România pentru un articol care nu-i convenise lui Nicolae Ceaușescu, proaspăt instalat la conducerea țării.

“Zece ani mai târziu, am fost readmis, revenind din nou în 1979 și 1983. Între timp, președintele român devenise un fel de rege comunist, în mare parte din cauza  dezvoltării sistematice a unui cult al personalității care le-a egalat sau chiar le-a depășit pe cele ale lui Stalin din Rusia, Mao din China și Tito din Iugoslavia. În momentele de taină. românii îl numesc, de altfel, „Mao-Cescu”.

Ceaușescu este probabil cel mai puternic conducător din istoria românilor, o istorie pe care îi place să o urmărească până la geto-daci. Odată cu plasarea a zeci de membri ai familiei sale în funcții înalte, există chiar și acum cadrul necesar pentru a fonda o dinastie.

Pentru supușii săi, Ceaușescu este atotștiutor și omniprezent. Prima jumătate a programului de două ore difuzat de televiziunea de stat este dedicată în mod obișnuit activităților și realizărilor sale, la fel ca și primele pagini ale ziarelor strict controlate. Librăriile trebuie să dedice o vitrină celor 28 de volume ale discursurilor sale; chioșcurile de știri afișează o selecție ceva mai mică, iar magazinele de muzică oferă înregistrări ale discursurilor sale. Pictorii și poeții trebuie să producă lucrări care să-l cinstească.

Cultul Ceaușescu cere, de asemenea, ca și oficialii de rang înalt ai partidului să fie obligați să se ridice în picioare la mitingurile de partid și să se alăture unor scandări rituale precum „Ceaușescu-Rumania, mândria și stima noastră!”

Cât privește politica lui Ceaușescu de independență față de Uniunea Sovietică, David Binder are unele rezerve.

“În ultimele două decenii au existat momente de sfidare îndrăzneață a politicilor blocului sovietic: relații bune cu China; menținerea legăturilor cu Israelul după războiul din 1967; refuzul de a se alătura invaziei din 1968 a Cehoslovaciei; faptul că România nu a boicotat Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles. Aceste acțiuni au supărat, fără îndoială, Moscova, dar au fost tolerate, deoarece nu au constituit niciodată o amenințare reală la adresa securității naționale sovietice. Acum, odată cu îmbunătățirea relațiilor dintre Moscova-Beijing și discuțiile demarate între Israel și unele țări din blocul socialist, unicitatea politicii independente a României dispare”.

Continuarea într-un material viitor.

Noul număr Evenimentul Istoric apare de vineri pe piață!

În cele 116 pagini găsiți:

  • Eroii Războiului Rece: Tragedia unui spion român care a furat secretele Occidentului

  • Cum a devenit Regina Maria sora unui șef de trib din Vestul Sălbatic

  • Povestea arestării poetului Radu Crișan. Cazul care l-a impresionat pe însuși Nicolae Ceaușescu

  • Adevărata față a lui Peneș Curcanul, eroul războiului de Independență