Nici Încoronarea n-a fost lipsită de scandal! Cum a intervenit religia în consacrarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia
- Florian Olteanu
- 18 octombrie 2025, 13:15
Sursa foto: WikipediaNici Încoronarea n-a fost lipsită de scandal! Cum a intervenit religia în consacrarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia
Se pare că este mai ușor să faci o faptă de răsunet decât să beneficiezi de recunoașterea ei sau să o impui contemporanilor. Încoronarea de la Alba Iulia a suveranilor Ferdinand și Maria n-a fost lipsită de scandal.
Scandalul religios. Un romano-catolic și o anglicană regi ai României
Scandalul religios este legat de religia lui Ferdinand și a reginei Maria. El era catolic, ea era anglicană, protestantă. Constituția din 1866 prevăzuse că domnul, ulterior din 1881, regele trebuiau să fie crescuți în religia ortodoxă. Ferdinand era născut catolic și nu și-a schimbat religia vreodată. El a devenit principe moștenitor la 18 mai 1881 prin Pactul de Familie, deoarece Carol nu avea succesiune masculină. Avusese o singură fetiță decedată în primăvara anului 1874.
Căsătoria dintre Ferdinand de Hohenzollern și Mary de Edinburgh a avut loc la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893 la Sigmaringen cu două slujbe, una romano-catolică și una anglicană. Așadar, cumva Constituția din 1866 a fost cumva ocolită. Carol, primul născut al lui Ferdinand și Maria, născut la 15 octombrie 1893 va fi botezat ortodox.
Încoronarea a fost un spectacol în sine! De ce s-a preferat un baldachin încoronării în Catedrala ridicată într-un timp record?
Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia s-a construit într-un timp record. Arhitectul ales a fost Victor Stephanescu (Ștefănescu) El proiectase mai multe edificii precum Moscheea Carol I din Constanța în 1910-1912. Lucrările au început la 28 martie 1921 și s-au finalizat în septembrie 1922. Catedrala nu a fost pictată. A fost sfințită la 8 octombrie 1922, cu Hramu, Sfinților Mihail și Gavril. Evident, Hramul a fost legat de marele unificator Mihai Viteazul. El clădise la Alba Iulia o catedrală ortodoxă, a unei Mitropolii românești, dar a fost distrusă la finalul secolului al XVII-lea de Habsburgii ocupanți din 1699 ai Transilvanii. Catedrala Unirii a fost proiectată în stil bizantin, planul fiind cel de „cruce greacă înscrisă” al Catedralei Domnești din Târgoviște. Ea a purtat nunele de Catedrala Reîntregirii Neamului.
Încoronarea de la Alba Iulia a avut loc în 15 octombrie 1922. Pe 11 octombrie 1914, Ferdinand devenise rege iar pe 15 octombrie 1893 i se născue prințul moștenitor. Așadar, ziua nu a fost aleasă întâmplător. Carol se cam acoperise de ridicol în timpul Marelui Război dar principilor li se iartă multe.
Scandalul a fost stins print-o încoronare făcută în afara Catedralei Ortodoxe și a celei Catolice (unde e înhumat Iancu de Hunedoara) într-un baldachin. Regele Ferdinand a primit Coroana lui Carol I, făcută din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna. Regina Maria a primit o coroană de aur, în stil bizantin. realizată după schițele desenate de pictorul Costin Petrescu. El s-ar fi inspirat din coroana soției domnitorului Neagoe Basarab, Despina Milița.
Samoilă Mîrza, fotograful Marii Uniri luptă pentru pictarea Catedralei
La un moment dat, Ionel Brătianu, după realizarea încoronării ar fi abandondat planul pictării Catedralei. Își făcuse treaba, putea fi trecută așa în stilul „miticilor” lui Caragiale, la capitolul „realizări.”
Fotograful Marii Uniri, Samoilă Mîrza care și-a cheltuit toți banii după 1918 să editeze albume fotografice cu imaginile de la Marea Unire dar și cu imagini în care apăreau destinatarii albumului a oferit lui Ionel Brătianu și Familiei Regale câte un astfel de album. A făcut memorii, s-a zbătut la demnitarii români ca să se picteze Catedrala. A reușit în cele din urmă.
În perioada comunistă, după interzicerea cultului greco-catolic s-a numit Catedrala Reîntregirii B.O.R.