La un an şi două luni de la teribilul accident care l-a scos din fotbal, Mihai Neşu luptă în continuare pentru a-şi reveni din punct de vedere fizic. Fostul stelist este foarte motivat pentru a reuşi şi a ţinut să vorbească pe contul său de Twitter despre starea de spirit pe care o are. 
"Visez… continuu să lupt pentru a-mi reveni… aştept ziua aia…  va veni… Nu voi renunţa niciodată!", a scris Neşu.
El a primit un mesaj de încurajare şi de la celebrul antrenor olandez Dick Advocaat. "Îţi doresc din tot sufletul mult noroc şi tot ceea ce ai nevoie în această încercare. Mă rog pentru tine să îţi poţi îndeplini visul".