"Briliantul" a prins un ultim contract "gras" la Ajaccio şi a ajuns să totalizeze o sumă impresionantă de bani
Adrian Mutu (33 de ani) a semnat, la mijlocul săptămânii, un contract pe o perioadă de doi ani cu francezii de la Ajaccio. Tumultosul atacant se află la ultimul angajament "gras" din carieră, urmând să fie plătit cu 1.000.000 de euro pe stagiune. Peste doi ani, Mutu va ajunge la amurgul unei cariere controversate, de-a lungul căreia a câştigat o sumă fabuloasă de bani, dar a şi risipit mult, de pomină fiind procesul cu Chelsea. A "debutat" cu 10.000 de euro La primul sezon ca jucător profesionist, în 1996-1997, piteşteanul a fost plătit de clubul FC Argeş, cu echivalentul în dolari a 10.000 de euro. Un an mai târziu, echipa din Trivale i-a dublat salariul. Ascensiunea a continuat în perioada în care a evoluat la Dinamo (1998-1999), atunci când a încasat, doar din salariu, 90.000 de euro. Ajuns în Italia, în 1999, "Briliantul" a fost remunerat de Inter Milano cu 1.350.000 de euro. Cumpărat de Verona, piteşteanul a încasat 800.000 de euro, iar la Parma a primit1,2 milioane de euro. Lovitura vieţii a dat-o atunci când a ajuns la Chelsea şi a încasat 4,5 milioane de euro pentru un an şi jumătate. Reîntors în Italia, Mutu a adunat de la Juventus, Fiorentina şi Cesena o sumă de 15 milioane de euro. Un calcul sumar arată că, doar din salariu, incluzând şi banii de la Ajaccio, Mutu va ajunge peste doi ani la aproximativ 25 de milioane de euro. Victor Piţurcă a anunţat ieri "stranierii" pe care va conta la meciurile oficiale cu Estonia şi Andorra. Printre convocaţi se află şi Mutu. 16 ani de profesionism are la activ Adrian Mutu, fotbalist lansat de FC Argeş