Monica Macovei vrea EXCLUDEREA lui Victor Ponta din BAROUL Bucureşti
- Andrei Mic şa
- 2 august 2016, 12:51
Victor Ponta a rămas de curând fără titlul de doctor, dar se pare că acesta riscă şi excluderea din avocatură. Monica Macovei a făcut o cerere public în acest sens, pentru a-l scoate pe fostul premier din funcţia pe care o deţine în Baroul Bucureşti.
Monica Macovei a adresat această cerere către decanul Baroului Bucureşti.
Potrivit europarlamentarului, fostul premier nu mai poate fi avocat pentru că a dobândit acest statut pe baza diplomei de doctor în drept, nu prin examen.
Scrisoare adresată de Macovei decanului Baroului București:
“În atenția: Baroului București
Domnului av. Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti
Domnule Decan,
Vă solicit excluderea imediată din Baroul București a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”. Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educației, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a exercita profesia de avocat.
Potrivit informațiilor furnizate chiar de Baroul București, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispozițiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluționării cererii de primire” (România Liberă). Art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că “(2) la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept”.
Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului București, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universității București de “renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București”, însă Baroul București nu a luat o decizie în acest sens, anunțând că așteaptă ca Universitatea București să accepte sau nu “renunțarea” la titlul de doctor în drept.
Consider ca situația era clară și în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul București a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunța la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecință, și Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept.
Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educației, și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeți imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul București pentru a respecta legea.
Cu considerație, 2 august 2016
Monica Luisa Macovei,
Deputat în Parlamentul European”