Modul în care luptau anticomuniștii din munți. Hărțuiți în permanență de Armată și de Securitate

Modul în care luptau anticomuniștii din munți. Hărțuiți în permanență de Armată și de Securitate

Mișcarea de luptă anticomunistă din România, cea mai longevivă din Europa de Est. Partizani care s-au retras în munți și au încercată să se opună unui regim nefast, slugarnic Moscovei. Acest subiect a fost discutat, joi, în podcastul „Condamnați la cultură. Moderatorul Liviu Mihaiu i-a avut invitați pe Răzvan Gheorghe, jurnalist și scriitor și pe istoricul Florin Dobrescu.

Modul în care luptau anticomuniștii din munți. Hărțuiți în permanență de Armată și de Securitate

Luptătorii nu au început lupta având mari speranțe într-o intervenție a SUA pentru a îndepărta regimul sovietic. Care fraudase grosonal alegerile din 1946.

Ei nu și-au pus atât de mult speranțele într-o intervenție anglo-americană, franco-anglo-americană, chiar dacă sperau ca aceasta să se întâmple, dar nu ăsta a fost mobilul principal.

Ei s-au dus acolo și s-au pregătit încă din 1945-46 de această rezistență. adunând arme, creând rețele de sprijin. Din conștiința pe care o aveau că, așa cum alte generații din trecut, din istoria acestei țări, au fost la locul respectiv atunci când a fost nevoie să dea examenul vitejiei și al eroismului, tot așa și ei, generația lor, trebuia să se afle prezentă în locul respectiv”, a explicat Florin Dobrescu.

Au renunțat la viața unor oameni normali

Cu toții au renunțat la viața obișnuită pe care o aveau, la cariere și familii și s-au expus pericolelelor. „Erau toți șefi de promoție la liceu, șefi de promoție la facultăți, au preferat să-și sacrifice un viitor liniștit și tihnit, să renunțe la familie și cariere. pentru a fi ei cei care să răspundă prezent din partea neamului românesc”, a mai afirmat istoricul.

„Luptele cu forțele de securitate au fost intense, iar represiunea a implicat arestări masive în sate. În apuseni. A fost gruparea Șușman, condusă de Teodor. Șușman fost primar în Răchițele, unde am și fost în urmă cu doi ani, la comonoararea acestei grupări, există un traseu. acolo făcut de bani privați, atenție, de oameni privați, care au vrut să pună în evidență acest traseu într-o regiune a unui parc natural”, a spus Liviu Mihaiu.

Multe grupuri au fost lichidate în primii ani, după cum a notat Florin Dobrescu. „Au fost mai multe grupuri. A mai fost grupul maiorului Oniga. În special în 1949 au fost lichidate cea mai mare parte a acestor grupuri, rămășițele lor continuând să se miște pe acolo și să încerce să se regrupeze, fiind lichidate până spre sfârșitul anilor 50.”

Au luptat cu trupele sovietice care intraseă în țară

„Macoveiciuc a rezistat aproape un deceniu munți până a fost prins, devenind un simbol al rezistenței individuale. Până la capturarea și execuția sa în 1958”, a completat Mihaiu.

Florin Dobrescu a descris situația în care primele trupe sovietice au intrat pe teritoriul țării noastre.

„Macoviciuc a fost practic ca și Motrescu, ca și Vatamaniuc și ceilalți au fost practic militari ai Armatei Române, cu diverse funcții și grade, care au fost lăsați, instruiți și lăsați de armatele româno-germane, atunci când s-au retras, atunci când, practic, au venit primele trupe sovietice, au pătruns pe teritoriul țării în 1944, acolo în Nord, în Bucovina și Moldova de Nord„

Practic aceste structuri militare românești au fost lăsate ca trupe de partizani în teritoriul vremelnic ocupat. Și-au făcut ceea ce știau să facă mai bine. De exemplu, Macovei Cioc, la un moment dat, împreună cu partizanii săi, a lichidat un număr important de șefii, de comandanți, de ofițeri din ai armatei sovietice.”

 

 

 

 

16
3
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]