Încă o moarte subită. O profesoară a căzut din senin în plină pe stradă. Medicii nu au mai putut face nimic

Încă o moarte subită. O profesoară a căzut din senin în plină pe stradă. Medicii nu au mai putut face nimicSursa: radioinfinit.ro

Sindromul morții subite devine o problemă din ce în ce mai mare deoarece aceste cazuri s-au înmulțit în ultima perioadă. Iar explicațiile medicale pentru această creștere lipsesc, deocamdată. Cauzele morții subite sunt, în general, de origine cardiacă, aşa cum s-a întâmplat şi cu profesoara Elena Roată din Târgu Jiu, care a căzut pe stradă şi a murit.

Ideea morții subite este neliniștitoare, mai ales în cazul persoanelor tinere, care nu au avut probleme cu inima. Însă o tragedie ca aceasta poate fi prevenită prin efectuarea unor teste specifice atât de către sportivi, cât și de alte categorii de persoane interesate.

Profesoara de limba română Elena Roată a murit subit, marți, după ce a căzut în plină stradă, în centrul orașului Târgu-Jiu. Potrivit primelor informații, Elena Roată ar fi suferit un infarct miocardic. La fața locului au ajuns echipaje medicale ale SMURD și Ambulanței Gorj, care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, n-au reușit să-i salveze viața.

Profesoara s-a stins din viață într-un mod neașteptat

Elena Roată, profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, se afla marți, 30 august, la o terasă din zona centrală a municipiului, când i s-a făcut rău și a decedat în scurt timp, în ciuda faptului că a fost resuscitată zeci de minute de echipajul de ambulanță sosit la fața locului.

Mulți dintre foștii și actualii elevi, asupra cărora Elena Roată și-a pus amprenta, au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale: ”Am admirat-o întotdeauna și ii mulțumesc pt ca a avut mereu încredere în mine! Drum lin spre îngeri, doamna profesor Elena Roată !“, a scris cineva.

Un alt comentariu: ”Doamna profesoară Elena Roată , vă mulțumesc din suflet pentru îndrumarea care mi-ați dat-o în anii adolescenței. Prin dumneavoastră am învățat cum să valorific talentul și voința spre mai bine. Regret enorm că nu am depus mai mult efort să țin legătura în timpul care s-a scurs de atunci. Nu pot să accept faptul că nu mai sunteți printre noi. O veste cumplită, fără nici un fel de dreptate. Împreună cu sutele, miile de persoane în viața cărora ați avut un impact enorm ca dascăl, mentor, mamă, rază de lumină, sunt absolut devastat. Nu vă voi uita niciodată!“.

Elena Roată a fost un remarcabil om de cultură

Elena Roată a reușit să aducă la Târgu Jiu mari oameni de cultură, cum ar fi: Octavian Paler, filosoful Solomon Marcus, scriitoarea Nora Iuga, istoricul Adrian Cioroianu, scriitoarea Ileana Vulpescu și mulți alții.

Profesoara a reprezentat un model pentru mulți elevi, cărora le-a influențat existența într-un mod benefic, prin deschiderea către cultură.

Elena Roată a fost și jurnalist, deoarece a realizat timp de mulți ani emisiuni de televiziune cu temă culturală și educativă, informează 3dots.ro.

Cea mai frecventă cauza a morții subite este tulburarea de ritm cardiac (aritmia) survenită din cauza efortului fizic intens pe fondul unei cardiomiopatii hipertrofice, afecțiune genetică care duce la îngroșarea pereților inimii.

Anomaliile congenitale ale arterelor coronare, dar și comoția cardiacă sunt alte cauze ale morții subite. Aceasta din urmă apare în urma unei lovituri precordiale, nu neapărat intense. Așadar, este vorba mai mult despre un accident decât despre o maladie, spune Dr. Denisa Marghidanu, medic specialist cardiologie.

Ne puteți urmări și pe Google News