Moartea „martirului nuclear” de la Teheran. Iran pregătește riposta
- Tudor Borcea
- 29 noiembrie 2020, 18:05
Israel l-a prezentat pe Mohsen Fakhrizadeh drept șeful unui program iranian nuclear militar secret, pe care Republica Islamică l-a negat întotdeauna.
Autoritățile de la Teheran luau în calcul, duminică, răspunsul pe care Iran trebuie să-l dea după asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, atribuită forțelor speciale din Israel, în timp ce se pregătea un serviciu religios special pentru Fakhrizadeh, într-un sanctuar șiit de prim rang, înainte de înmormântarea sa, care va avea loc luni.
Ayatollahul Ali Khamenei l-a calificat pe fostul specialist în energie nucleară drept „martir” și a cerut să-i fie continuate „eforturile științifice și tehnice”.
S-a rostit o rugăciune și trupul savantului a fost purtat în procesiune în jurul Mausoleului Imam Reza, unul din cele mai sfinte locuri ale musulmanilor șiiți, o onoare pe care Republica Islamică o rezervă pentru unii dintre cei mai eminenți „martiri” ai săi, scrie France 24.
Apel la răzbunare
În Parlament, parlamentarii au semnat în unanimitate un apel pentru a-l răzbuna pe omul de știință și pentru adoptarea unei legi prin care Iranul să înceteze să permită Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) să- inspecteze instalațiile nucleare, scrie Le Point.
Mohsen Fakhrizadeh a fost ucis vineri într-un atac cu o mașină capcană, urmat de deschiderea focului asupra mașinii în care se afla, potrivit Ministerului Apărării iranian, care a prezentat victima drept șeful departamentului său de cercetare și inovare, responsabil în special de „apărare antiatomică”.
Israel l-a prezentat pe Mohsen Fakhrizadeh drept șeful unui program nuclear militar secret iranian pe care Republica Islamică l-a negat întotdeauna.
Iran a acuzat direct Israel că se află în spatele morții lui Fakhrizadeh. Președintele Iranian, Hassan Rouhani, a declarat că statul evreu încearcă să semene „haosul” și a promis un răspuns „în timp util”.
Dar a avertizat, de asemenea, că Teheran nu va cădea în „capcana” pe care a întins-o, potrivit lui, Israel.
De la anunțul victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidențiale americane, Rouhani și-a înmulțit semnalele de deschidere, arătându-și dorința de a salva ceea ce poate fi salvat din acordul nuclear iranian.
Acest acord internațional oferă Teheranului scutirea de sancțiunile internaționale în schimbul garanțiilor, verificate de AIEA, destinate să ateste natura exclusiv pașnică a programului său nuclear.
Președintele SUA, Donald Trump, care a făcut din Iran oaia sa neagră, a retras unilateral SUA din acest acord, în 2018, la trei ani după ce pactul a fost încheiat la Viena, pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a încetat să-l combată.