Agitaţie mare, sâmbătă dimineaţă, pe Aerodromul Cilieni din Băileşti, comuna natală a lui Amza Pelea.
După 18 ani, s-a desfăşurat primul miting aeronautic de anvergură din localitate. Localnicii s-au îmbulzit să vadă aparatele Aeroclubului Craiova: Extra 300, Icarus, PZL 104 sau Antonov 2. Manifestarea a marcat împlinirea a 111 ani de la naşterea aviatorului Petre Ivanovici, din Băileşti. Despre el, toată lumea ştie că a zburat cu avionul pe sub podul de la Cernavodă şi că a înconjurat Pământul pe la Ecuator. Primarul din Băileşti, Costel Pistriţu, povesteşte că aerodromul de acolo apare în „Nea Mărin Miliardar”. „Miliardarul îl întreabă pe nea Mărin: «Aveţi aeroport la Băileşti?» «N-avem, ce vorbă e asta, da’ facem, că e izlazul întins ca în palmă»”. „Poate chiar vom avea cândva un aeroport la Băileşti, aşa cum şi-a dorit Amza Pellea. Nu de dimensiuni mari, dar să fie, pentru că suntem un oraş cunoscut în ţară şi în lume”, speră Pistriţu.