MISTERUL morții unui bărbat găsit sub o mașină parcată. Ce au descoperit anchetatorii
- Lucian Ionescu
- 29 iulie 2018, 23:11
Cadavrul unui bărbat de 40 ani din Galaţi a fost găsit sub o maşină parcată în cartierul IC Frimu din localitate, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin
Trupul neînsufleţit a fost observat sub un autoturism parcat pe spaţiul verde dintre două blocuri. În urma unui anunţ la 112, un echipaj de la Secţia 2 Poliţie a sosit la faţa locului şi a constatat că sub autoturism se afla un bărbat, despre care un echipaj SMURD a confirmat că era decedat, potrivit www.antena3.ro
„Cercetările au relevat faptul că bărbatul a suferit traumatismele în urma căderii din picioare şi că a ajuns singur sub autoturismul unde a fost găsit decedat. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să fie clarificate toate circumstanţele în care bărbatul a decedat”, a declarat Gabriela Costin.