Mircea Lucescu sună adunarea pentru primul meci din Liga Națiunilor. Cine e pe listă
- Iulia Moise
- 22 august 2024, 14:16
Au mai rămas 16 zile până la primul meci din Liga Națiunilor, cu Mircea Lucescu pe banca naționalei. „Il Luce” a anunțat până acum doar lista preliminară a stranierilor convocați pentru primele două meciuri care vor avea loc pe 6 și 9 septembrie.
Doi „stranieri” aduși de Lucescu în echipă
Pe 6 și 9 septembrie echipa lui Lucescu va susține primele două meciuri din Liga Națiunilor împotriva echipelor din Kosovo și Lituania.
În mare lotul este același ca cel de la EURO, însă Lucescu a venit cu câteva schimbări esențiale.
Dintre cei care joacă în străinătate sunt doar două nume noi printre tricolori, Virgil Ghiță, de la Cracovia, Polonia și Daniel Paraschiv, de la Oviedo, Spania.
Lucescu vrea să aducă în națională „noi Răducioiu, Mateuț sau Sabău”
În scurt timp, Mircea Lucescu urmează să anunțe și jucătorii din campionatul intern.
Nu se știe excat ce are selecționerul în mimte, dar probabil nu vor lipsi Olaru și Șut, de la FCSB, Bîrligea și Mogoș, de la CFR, sau Bancu, de la Universitatea Craiova.
Totuși, Lucescu a dezvăluit un lucru din strategia sa.
Va da o mare atenție mai multor jucători tineri „în căutarea unui nou Răducioiu, Mateuț sau Sabău”. „Vor fi selecționați mulți tineri la națională”, a spus Il Luce.
Va fi sau nu Mitriță selecționat
Selecționerul este așteptat să se pronunțe asupra lui Alexandru Mitriță dacă va fi sau nu selecționat.
„Mitriță s-a cumințit. Nu mai este obraznicul și mofturosul pe care-l știați. A văzut ce a pățit, a suferit mult că nu a mers la EURO. A fost doar vina lui. A văzut unde a dus aroganța. Desigur, cu Mircea Lucescu nu-i va merge cu șmecheriile, dacă va mai avea comportamentul pe care l-a avut cu Edi Iordănescu. Dar s-a potolit, este în formă, este motorul Universității Craiova, a marcat, merită să fie selecționat, mai ales că s-a cam eliberat un loc pe postul lui, odată cu plecarea lui Florinel Coman în Qatar”, a declarat un apropiat al clubului oltean, citat de Jurnalul.ro
Lista preliminară a stranierilor convocați pentru meciurile cu Kosovo și cu Lituania
PORTAR: Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid, Spania)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano, Spania), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham, Anglia), Adrian RUS (Pisa, Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo, italia), Andrei BURCĂ (Baniyas, Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIȚĂ (Cracovia, Polonia)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep, Turcia), Marius MARIN (Pisa, Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray, Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari, Italia), Nicolae STANCIU (Damac, Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma, Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma, Italia), Ianis HAGI (Glasgow Rangers, Scoția), Florinel COMAN (Al Gharafa, Qatar)
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor, Turcia), George PUȘCAȘ (Bodrumspor, Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo, Spania).