Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Mintea de pe urmă?
Mintea de pe urmă?

Mintea de pe urmă?

Ce i-o fi adus pe politicienii de dreapta la mintea cea de pe urmă? Un crâmpei de înțelepciune sau presiunea irezistibilă a crizei? Indiferent ce și cum, vestea încredințării guvernului unui politician – militar, este salutară. Era atâta nevoie de un iz de autoritate în tumultul furtunos al crizei și debandadei.

Actuala dreaptă românească și-a demonstrat limitele în politică. Cu câtă speranță așteptam și ce voioșie ne cuprinsese când, în urma uriașei manifestări de sprijin și simpatie populară, a câștigat, per ansamblu, alegerile. Credeam în capacitate și bună credință în guvernare.

Credeam că au priceperea și înțelepciunea necesară depășirii faliilor create de goana oarbă după putere, de surclasarea orgoliilor și vanităților prostești. Credeam – vedem acum, în naivitatea noastră – că sunt mai buni, că sunt dedicați trup și suflet țării iar nu intereselor meschine. Credeam. Speram. Trista realitate  ne-a dezmeticit.

Sincer vorbind, aveam temeri că PNL va urma linia sa politică tradițională. Speram totuși că împrospătarea și infuziunea cu fostul PDL le va modela gândirea dinspre un capitalism sălbatic spre structurarea unei societăți fundate pe dreptate și echitate. N-a fost să fie. Au rămas tributari trecutului.

Apoi, dreapta românească de azi nu realizează ideea de solidaritate în interesul țării. Societatea românească este încă puternic marcată de ideile socializante infuzate de jumătatea de secol de comunism. Așa se explică victoria constantă a stângii postdecembriste.

Confruntată cu o astfel de realitate, s-ar fi impus o coagulare solidară a dreptei fie într-un singur partid, fie într-o asociere de așa manieră încât voința electoratului de dreapta să fie valorificată ca un tot indivizibil. N-am avut, nu avem oamenii unei atare gândiri.  Drept urmare, electoratul de dreapta este împărțit pe căprării : PNL, USR, AUR, PMP, între ei dușmani de moarte, orbiți de incandescența puterii, de promovarea și prezervarea propriilor interese.

Mediocritatea în gândire ca și goana meschină după poziții caracterizează  degringolada în derulare de câteva luni bune, care ne-a adus în pragul falimentului politic și social. Destinderea din vară – calcul hazardat al PNL și președintelui – a aruncat în derizoriu efortul și rezultatul pozitiv în controlul și stăpânirea pandemiei. Urmă apoi spectacolul burlesc al alegerilor interne PNL. Nu erau alegeri în adevăratul sens  politic ci lupta dură și oarbă între doi veleitari, soldată – pe meritul cuvenit – cu scindarea partidului, dacă și de aceasta mai era nevoie.

Nu știu cât de bun economist este Cîțu de l-a luat președintele Iohannis drept unicul salvator al României. Destul că în plan politic dădu lovitura de „grație”, umilindu-și partenerii de coaliție și de guvernare. Lucră omul de unul singur. Orban ca președinte de partid n-a mai contat.  Câtă inabilitate politică. Poate l-a înfierbântat sprijinul nețărmurit dinspre Cotroceni.

Să ignori partidul dar, mai cu seamă să ignori coaliția și regulile elementare ale trăiniciei și eficienței ei; ce-l oprea să discute atitudinea și poziția ministrului Stelian în coaliție, să convingă dacă avea argumente concludente. Deciziile lui Cîțu și ale președintelui  în incidentul Stelian au ridicat și continuă să ridice semne de întrebare.

Nici reacția USR n-a fost la locul ei. În politica mare nu pui în cauză nici persoane, nici partide, ci țara. Lovitura aplicată coaliției a fost, este, o lovitură aplicată țării. Cu atât mai vârtos cu cât se puteau prevedea consecințele.

În sfârșit, nici desemnarea lui Cioloș nu este un gest politic de lăudat. Era mai mult decât evident că se intră într-un blocaj. Că a fost singurul propus? Asta nu-l obliga pe președinte. Domnia sa avea, potrivit art.103 din constituție, libertatea opțiunii, în același timp și obligația  de a desemna candidatul care să coaguleze o majoritate parlamentară indiferent cine și cum și-ar fi oferit serviciile. Sigur este un joc al calculelor, dar nu te oprești la  varianta vădit perdantă.

Ce șanse i se întrevăd generalului Nicolae Ciucă? Nu cred că este în discuție  posibilitatea de a obține investitura. Marea problemă este dacă va avea abilitatea și fermitatea de a îmblâzi spiritele înfierbâtate ale jocului politic. Până în cele din urmă, este vorba de responsabilitate. Le poate spune tuturor, de la mic la mare, aleși și alegători, jucați împreună cu mine, chibzuit și ordonat, cartea câștigătoare a țării, cu toate eforturile și sacrificiile pe care o atare responsabilitate le cere.

Poate forma o majoritate, fie cu USR fie cu PSD, fie cu ambele. Nu e momentul răfuielii. Are statutul suficient de neutralitate spre a impune, ferm și autoritar, un climat politic favorabil redresării. Să-i pună la lucru în loc să se certe. Dacă, spre exemplu Cîțu, acest pion al discordiei, este o valoare fără de care nu se poate, să-l numească responsabil al deosebit de importantei redresări economice.

Am auzit deja vaiete că politica se militarizează. Așa să fie. Este nevoie, în acest haos, de fermitate, de ordine și disciplină, nu neaparat militar-cazonă, ci în limite potrivite, pentru a restabili un climat de liniște și eficiență necesar revenirii la normalitate.