Ministrul Mediului sesizează Parchetul. Fostul șef al Romsilva va ajunge în fața procurorilor
- Bianca Ion
- 27 noiembrie 2025, 15:18
Diana Buzoianu. Sursa foto: Fcaebook/Diana BuzoianuO nouă investigație la vârful sistemului silvic a dus la sesizarea Parchetului General, după ce ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis către procurori concluziile Corpului de Control privind neregulile descoperite la Direcția Silvică Arad. Verificările au vizat inclusiv acordarea primei de 100.000 de euro fostului director al Romsilva, Teodor Țigan, precum și situația financiară gravă a instituției. Raportul a fost finalizat și semnat joi, ministrul anunțând că toate constatările vor ajunge atât la anchetatori, cât și la conducerea centrală a Regiei.
Pierderi masive și investiții „fantomă” la Direcția Silvică Arad
Diana Buzoianu a confirmat că verificările Corpului de Control au scos la suprafață un tablou financiar dezastruos în cadrul direcției.
„Este practic un raport care ne arată că această direcție este într-o cădere financiară accelerată. În anul 2024 această direcție silvică a închis bilanțul cu o pierdere de aproximativ 15 milioane de lei, iar în primele șase luni ale anului 2025 deja au fost acumulate pierderi de 12 milioane de lei", a declarat ministrul Mediului.
În plus, inspectorii au descoperit lucrări plătite, dar inexistente. „Am descoperit cu ocazia acestui control că au fost inclusiv identificate investiții care au fost achiziționate, recepționate, plătite, dar care ele în practică nu există", a spus Buzoianu.
Unul dintre exemplele oferite de Diana Buzoianu este drumul forestier Valea Plopilor, unde ar fi trebuit să fie realizate lucrări în valoare de 280.000 de lei. În realitate, „au fost aruncate câteva pietricele de la râul de lângă și astăzi drumul în continuare nu există, deși banii au fost plătiți”.

Teodor Țigan Romsilva. Sursa foto: Facebook
Fostul șef Romsilva a primit primă de 100.000 de euro și a rămas în funcție
Ministrul a explicat și mecanismul prin care fostul șef al Romsilva a încasat ilegal prima de pensionare. „Pentru domnul Țigan, care la acea vreme în decembrie 2022 și-a cerut pensionarea, din documentele care reies în urma controlului, această decizie de pensionare a fost trimisă nu către Romsilva, adică sediul central, așa cum ar fi trebuit să fie făcut, ci s-a trimis către ocolul silvic Bârzava”.
„Acest ocol silvic nu a anunțat mai departe Romsilva. Drept urmare, directorul silvic Arad a continuat să fie și angajat în calitate de director silvic, în direcția silvică Arad, deși legea spune foarte clar că în momentul în care te pensionezi, de oricare dintre motive, contractul de muncă ți se închide, de drept", a precizat ministrul.
Situația s-a prelungit timp de doi ani. „Doi ani de zile domnul director silvic a rămas și în funcție, a avut și pensie în același timp. În mai 2023 și în mai 2024, domnul Țigan a solicitat inclusiv prelungirea contractului, adică dumnealui a avut nevoie inclusiv de prelungirea contractelor și le-a obținut pe toate”. Cea mai gravă abatere a fost consemnată în decembrie 2023: „Directorul direcției Silvice Arad a decis să-și depună cererea pentru bonusul de pensionare de 100.000 de euro către directorul economic din direcția Silvică Arad. Și această cerere a fost aprobată".
Direcția Silvică Arad, ani de nerespectare a criteriilor economice
În raport se arată și că instituția nu a respectat criteriile de performanță prevăzute în buget. „La direcția Silvică Arad în acei ani de zile nu au fost îndeplinite criteriile de performanță. Nu s-au încadrat și nu au fost respectate criteriile economice care au stat la baza bugetului. Deciziile Romsilva care au stabilit foarte clar care sunt bugetele aplicate și pentru sporuri și pentru venituri, toate au fost încălcate”.
Ministrul a precizat că raportul va fi transmis atât Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și conducerii Romsilva.
„În mod evident vom trimite acest raport și parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Vom trimite acest raport și conducerii Romsilva pentru a lua deciziile necesare pentru conducerea de la nivelul ocoalelor din direcția Silvică Arad, care, ani de zile, au încălcat, practic, criteriile aprobate de CEO-ul Romsilva și de directorul general Romsilva", a concluzionat Buzoianu.