Ministerul Finanţelor a publicat Ordonanţa privind reducerea accizei la motorină
- Bianca Ion
- 2 aprilie 2026, 20:48
Alexandru Nazare. Sursă foto: FacebookMinisterul Finanțelor a publicat în transparență proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede reducerea accizei la motorină și instituirea unei contribuții de solidaritate în sectorul petrolier, măsuri menite să limiteze impactul scumpirilor la carburanți. Documentul vizează intervenții directe asupra pieței, în contextul tensiunilor internaționale și al creșterii prețurilor la petrol.
Ministerul Finanţelor, măsuri pentru limitarea scumpirilor la carburanți
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de act normativ care stabilește reducerea accizei aplicabile motorinei standard, dar și introducerea unei contribuții de solidaritate pentru veniturile obținute din comercializarea țițeiului și a produselor energetice.
Măsurile sunt gândite pentru a reduce presiunea asupra consumatorilor și a economiei, în condițiile în care piața carburanților este afectată de instabilitatea internațională din Orientul Mijlociu și de perturbările fluxurilor globale de petrol.
„Prin aceste măsuri intervenim pentru a limita efectele creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Reducerea accizei va contribui direct la scăderea prețului la pompă, iar contribuția de solidaritate permite o redistribuire echitabilă a veniturilor excepționale generate în actualul context de criză”, a declarat ministrul finanțelor Alexandru Nazare.

Sursă foto: Pixabay
Acciza la motorină, redusă temporar
Potrivit proiectului, acciza la motorina standard va fi redusă temporar cu 0,3 lei pe litru, de la momentul intrării în vigoare a ordonanței și pe durata situației de criză de pe piața petrolului și a produselor petroliere. Măsura are rolul de a tempera presiunile inflaționiste și de a stabiliza costurile de transport și distribuție, considerate esențiale pentru funcționarea economiei.
Proiectul introduce și o contribuție de solidaritate pentru operatorii economici care exploatează sau procesează țiței extras din România, în situația în care prețul mediu lunar al petrolului Brent depășește 70 de dolari pe baril. Pentru companiile care comercializează țiței în formă neprelucrată, contribuția va reprezenta 60% din veniturile obținute din vânzare.
Mecanismul este conceput ca unul temporar și progresiv, aplicat doar veniturilor excepționale generate de contextul internațional, cu procente cuprinse între 1,5% pentru prețuri peste 70,01 dolari și până la 9,9% pentru valori care depășesc 140 de dolari pe baril. Conform Ministerului Finanțelor, măsura vizează strict veniturile excepționale și are caracter temporar.
Impact bugetar și obiectivele Guvernului
Impactul estimat al reducerii accizei este de aproximativ 0,61 miliarde de lei, în timp ce veniturile generate de contribuția de solidaritate sunt evaluate între 0,07 și 0,65 miliarde de lei, în funcție de evoluția prețului petrolului.
Prin acest set de măsuri, Guvernul urmărește limitarea efectelor scumpirilor la carburanți, protejarea puterii de cumpărare și menținerea echilibrului economic.
Proiectul de ordonanță a fost publicat și poate fi consultat în secțiunea de transparență decizională.