Guvernul taie acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Prețurile la pompă vor putea fi modificate o singură dată pe

Guvernul taie acciza la motorină cu 30 de bani pe litru. Prețurile la pompă vor putea fi modificate o singură dată peSursa foto: Pixabay

Guvernul  a anunțat reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru și limitarea modificării prețurilor la pompă la o singură actualizare pe zi, măsuri stabilite după consultări cu operatorii din piață, în contextul creșterii prețurilor la carburanți și al presiunilor din partea transportatorilor și agricultorilor.

Potrivit unui comunicat oficial al Guvernul României, soluția stabilită de grupul de lucru constituit la nivel guvernamental prevede o reducere a accizei  doar la motorină cu 30 de bani pe litru.

În paralel, Executivul introduce o regulă strictă pentru operatorii din piață: prețurile la pompă nu vor mai putea fi actualizate decât o singură dată pe zi, măsură menită să limiteze volatilitatea excesivă.

„Grupul de lucru constituit la Guvern pentru gestionarea crizei carburanților a stabilit joi, 2 aprilie 2026, soluția pentru reducerea prețului motorinei la pompă, în urma discuțiilor cu operatorii din piață. Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a prețurilor la pompă”, se arată în comunicatul Guvernului.

Guvernul României

Guvernul României. Sursă foto: gov.ro

De ce nu au fost alese alte soluții

Reprezentanții Guvernului au transmis că alte variante analizate nu ar fi putut fi aplicate unitar și ar fi generat dezechilibre în aprovizionarea cu carburanți. În plus, decizia finală a fost influențată direct de constrângerile bugetare: „Stabilirea soluției a ținut cont de limitările bugetare ale României. Intervenția a fost calibrată pentru a evita un impact major asupra finanțelor publice”.

Cum va fi finanțată măsura

Potrivit informațiile transmis de Guvern, resursele necesare pentru reducerea accizei și pentru sprijinirea categoriilor afectate vor proveni din mai multe surse:

-venituri suplimentare din TVA generate de scumpirea carburanților; -supraimpozitarea profiturilor din exploatarea țițeiului românesc; -alocări de la bugetul de stat.

„Aceste fonduri vor acoperi inclusiv reducerea accizelor pentru motorina utilizată de agricultori și transportator”

Ordonanță de urgență, posibil chiar vineri

Măsurile vor fi implementate printr-o ordonanță de urgență, care ar urma să fie adoptată într-o ședință extraordinară a Guvernului, cel mai probabil vineri.

„Decizia grupului de lucru urmează să fie implementată printr-o ordonanță de urgență ce va fi adoptată într-o ședință extraordinară a Guvernului. Măsura decisă joi se adaugă celor cuprinse în Ordonanța nr. 19/2026, care deja a dus la o reducere sensibilă a prețului motorinei la cele mai multe benzinării”, se mai arată în comunicat.

Executivul anunță că eficiența acestor măsuri va fi monitorizată constant, urmând ca intervențiile să fie ajustate dacă situația din piață o va impune.

Cine a decis măsurile

Din grupul de lucru care a stabilit soluțiile fac parte premierul Ilie Bolojan, vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Energiei Bogdan Ivan și ministrul Economiei Irineu Darău.

În paralel, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat abordarea Guvernului.

Acesta a declarat că afirmația premierului privind imposibilitatea aplicării unui TVA diferențiat este „falsă”, susținând că există state din Uniunea Europeană care au recurs la astfel de măsuri.

De asemenea, Grindeanu a catalogat drept „o prostie” decizia de a reduce prețul doar la motorină, fără o intervenție similară și pentru benzină.