Evenimentul Zilei > Actualitate > Ministerul Educației este depășit. Situația scapă de sub control. Ce se întâmplă cu copiii
Ministerul Educației este depășit. Situația scapă de sub control. Ce se întâmplă cu copiii

Ministerul Educației este depășit. Situația scapă de sub control. Ce se întâmplă cu copiii

Un număr de 344 de unități de învățământ, grădinițe și școli, au intrat în scenariul trei de funcționare, conform căruia cursurile vor fi susținut exclusiv online.

Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat de presă, că numărul unităților școlare care vor derula doar cursuri online a crescut cu încă 6, comparativ finalul săptămânii trecute. Vineri, 2 octombrie, a fost ultima zi în care Ministerul Educației a publicat cifrele actualizate pe școli, 338 de unități de învățământ erau în Scenariul 3.

„Menționăm că dintre cele 344 de unități aflate în această situație, 168 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 176 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Educației.

Potrivit sursei citate, un număr de 12.474 de școli și grădinițe funcționează conform Scenariul 1 care presupune participarea elevilor și a preșcolarilor la cursuri față în față, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 4.838 de unități de învățământ se află în Scenariul 2 care presupune participarea zilnică a  preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea prin rotație de una-două săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Conform comunicatului, Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

„Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, se mai arată în documentul transmis spre publicare de Minister.

Potrivit actelor normative în vigoare, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori. Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, interzisă pelerinilor. Cum vor reacționa credincioșii?

Firea nu poate trece peste înfrângere. Noi răbufniri la adresa rivalului Dan Nicușor

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: