„Târg de Florii” la Ministerul Agriculturii. Curtea se umple de bunătăți, din toată țara

„Târg de Florii” la Ministerul Agriculturii. Curtea se umple de bunătăți, din toată țara Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Ministerul Agriculturii (MADR) și Cooperativa Capriron Sud-Muntenia împreună cu Agenția Națională a Zonei Montane desfășoară în intervalul 25-27 aprilie 2024 „Târgul de Florii”. Evenimentul are ca scop promovarea produselor agroalimentare cu specific montan.

Ministerul Agriculturii organizează Târgul de Florii

Potrivit unui comunicat emis de ministerul Agriculturii, „Târgul de Florii” se va desfășura în curtea instituției amintite și este primul eveniment care promovează produsele provenite din zona montană a României. MADR a mai precizat că evenimentul are ca scop punerea în valoare a produselor produselor autohtone produse de fermierii montani.

„Zonele montane ale României beneficiază de resurse naturale bogate, valoroase şi bine conservate. Iar MADR, prin politicile şi strategiile elaborate, urmăreşte să contribuie la dezvoltarea şi progresul acestor regiuni şi al locuitorilor acestora.

Consumând produse montane sprijinim fermierii în menţinerea activităţilor agricole tradiţionale din aceste zone, pentru a duce mai departe moştenirea şi obiceiurile străbune", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Ne puteți urmări și pe Google News
Târg alimente

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Târgul se va desfășura în perioada 25-27 aprilie

Vor fi expuse preparate din carne, lactate, siropuri, dulcețuri, zacuscă sau diverse conserve de ciuperci care au dobândit eticheta de „produs montan”. Principalele atracții ale târgului vor fi telemeaua, cașcavalul afumat și neafumat, brânza de burduf, urda de vacă și oaie, brânza maturată și condimentată.

De asemenea, vizitatorii Târgului de Florii vor putea degusta preparatele din carne, cum ar fi: cârnați de casă, pastramă,cotlet afumat, slănină afumată, mușchi țărănesc. Oferta include și preparate din pește. În special păstrăv. Comercianții vor expune pe tarabe păstrăv jăruit, prăvălit și proțăpit, tocană de păstrăv cu legume sau păstrăv zamorean morcovit.

Târg organizat de ministerul Agriculturii

Sursa foto: Razvan Valcaneantu \EEC

Ministerul Agriculturii duce mai departe moştenirea şi obiceiurile străbune

Vizitatorii care țin postul Paștelui pot opta pentru produsele vegetale, de la siropuri și dulcețuri până la fructe proaspete sau conserve de vinete ori ciuperci. Prunele bistrițene cu miez de nucă vor fi vedetele târgului organizat de ministerul Agriculturii. Totodată, comercianții vin la târg și cu produse rare. Cum ar fi mierea produsă din flora montană, propoplis, polen sau lăptișor de matcă.

Ministerul Agriculturii a precizat că toate bunătățile sunt produse din zona montană a României. Majoritatea comercianțior vin din Alba, Maramureș, Bistrița, Sibiu, Vrancea sau Neamț. Târgul de Florii se desfășoară în intervalul 25-27 aprilie între orele 09:00-19:00.