Mihai Gâdea sare în apărarea colegului Radu Tudor. Ce a stârnit furia directorului Antena 3

Mihai Gâdea sare în apărarea colegului Radu Tudor. Ce a stârnit furia directorului Antena 3Mihai Gâdea. Sursa: Arhiva EVZ

Directorul Antena 3, Mihai Gâdea a sărit în apărarea subordonatului său, Radu Tudor, jurnalist care face subiectul unui scandal care ținut prima pagină a mass-mediei ultimelor zile.

Gâdea nu s-a lăsat impresionat de ce s-a scris despre el, ba mai mult l-a apărat pe omul său.

Ziaristul Sorin Roşca Stănescu (SRS) a prezentat cum un ONG condus de realizatorul Radu Tudor, a încasat mai mult de 2 milioane de euro pentru a promova vaccinarea, deși România are una dintre cele mai mici acoperiri vaccinale din Europa.

ONG-ul condus de Radu Tudor are si un site care îi vânează pe cei care îl critică pe Raed Arafat

Conform declarațiilor lui SRS, un contract în valoare de 11.671.000 de lei a fost atribuit în decembrie 2020 unui ONG condus de Radu Tudor, despre care s-a afirmat în numeroase rânduri că ar fi și un „acoperit” în presă.

Asta si pentru ca, ONG-ul condus de Radu Tudor are si un contract de peste 2 milioane de euro cu statul român.

Un contract care se derulează pe o perioadă de peste 2 ani și care se ocupa de strategia si managementul comunicarii pentru Secretariatul General al Guvernului.

Potrivit celor prezentate de SRS sunt documentele oficiale care arată că această sumă de bani este destinată elaborării de către ONG-ul Eurocomunicare a strategiei de imagine a Guvernului. ONG-ul EUROCOMUNICARE este condus de jurnalistul Radu Tudor. Si tot acest ONG are si un site care îi vânează pe cei care încearcă să aducă critici la adresa lui Raed Arafat.

Este bine cunoscută poziția lui Tudor, aceea de sustinator necondiționat al sefului Departamentului pentru Situații de Urgentă, Raed Arafat.

Legătura dintre secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat și jurnalistul Radu Tudor este consacrată și de un alt proiect: FUNDAȚIA PENTRU SMURD, acolo unde jurnalistul analist militar Radu Tudor face parte din conducere.

„Nu am să las această mizerie așa... Mă întorc”

Mihai Gâdea nu permite nimănui să îl atace pe „fratele” Tudor. Mai mult el spune că are încredere în colegul său.

„Radu este fratele meu! Cine îl atacă pe Radu îmi atacă familia. Radu este un om onest și credincios. Am încredere în Radu! Nu am să las această mizerie așa... Mă întorc”, a scris Mihai Gâdea pe pagina sa de socializare. Postarea este însoțită de o fotografie care îi înfățișază pe cei doi.