Recenta apariție editorială  „S.R.S.  <> presei din România în dialog cu Dan Andronic și Alice Barbu” , marca Editura Evenimentul & Capital, este, de departe, în fruntea topului bibliografiei obigatorii pentru studiul și înțelegerea rolului pe care cei doi titani ai presei ( SRS și Andronic - n.n.) l-au avut și continuă să-l exercite în formarea opiniilor societății noastre perpetuu tulburate și dezechilibrate de vâltoarea evenimentelor ultimelor trei decenii.

Acestea sunt note de lectură la cartea : „S.R.S. - Nașul presei din România în dialog cu Dan Andronic și Alice Barbu” , Editura Evenimentul & Capital, Bucureşti, 2021. Cartea poate fi achiziționată aici

„Ziua” și „Evenimentul Zilei” nu sunt termenii unui joc de cuvinte, ci ai unei ecuații cu necunoscute  a căror descifrare excede posibilităților de investigare la îndemâna istoricilor presei.

Tirajele și succesele de piață ale cotidianelor conduse de Sorin Roșca Stănescu ( „Ziua”, de la refondarea din anul 1994 până în anul 2008, cu doi ani înainte de încetarea apariției tipărite ) și Dan Andronic ( „Evenimentul zilei”, din anul 2010-2011 ) au fost, pe de o parte, consecințele firești ale vocației, talentului, profesionalismului, inspirației și riscurilor liderilor și echipelor redacționale, dar, pe de altă parte, și al conexiunilor, să le spunem „favorizante”, induse de factori, inițial externi, mai apoi și interni, care aveau nevoie de puterea presei pentru reformarea axilologică a treimii din lume învinse în Războiul Rece.

În această treime de lume, România reprezintă și ea miză pentru care jucătorii contează cu strictețe pe transparența controlată. Onest,  Sorin Roșca Stănescu ne avertizează : „Nu vă așteptați la o sinceritate absolută. Nici la dezvăluiri duse până la capăt” (op.cit. pag. 5).  În ceea ce privește propria persoană, nu am observat  rezerve, dimpotrivă ! Așadar, glasnost-ul controlat al lui S.R.S. , dar și „clavecinul bine temperat” al întrebărilor lui Dan Andronic ne apar ca reflexe profesionale inerente în contextul secretelor fenomenului presei postdecembriste. 

Evenimentul de presă - profesiunea celor doi gazetari

Dacă ar fi să identific numitorul comun al celor doi gazetari, negreșit este propensiunea pentru crearea evenimentului de presă. Motiv pentru care am purces la lectura obligatorie cu o reală curiozitate, dublată de  circumspecția necesară față de exercițiul memorialistic la care mai tinerii Dan Andronic și Alice Barbu l-au provocat pe septuagenarul S.R.S.

Mărturisesc că stricte rațiuni profesionale mi-au impus să fiu, ani la rînd, un cititor aplicat al ziarului „Ziua”, date fiind multiplele sale interferențe cu domeniul securității naționale și al activității serviciilor de informații. Nu de azi sau de ieri, ci de peste un secol !

Ne spune S.R.S. , nu întâmplător întrebat de Dan Andronic, că numele ziarului ar fi fost tras din pălărie, dintre mai multe propuneri, dar nu este deloc o pură coincidență, fiindcă ceea ce se afla în arhivele S.S.I.-lui despre „Ziua” subvenționată de Deutsche Bank, în anii premergători ocupației germane a României din primul Război Mondial, atestă puntea de peste secol cu „Ziua” a treia oară fondată în anul 1994 (op. cit. pag.105).

Este adevărat că și „Evenimentul zilei” a făcut rating pe seama „surselor din servicii”, chiar a livrărilor  de „rachete informaționale”  dar în cazul „Ziua” conexiunile au fost de cu totul alte dimensiuni, gazeta fiind nu doar un vector de influență al unor direcții strategice de acțiune politico-economică și militară , ci și expresia dualismului radical ontologic între național și antinațional.

Care nu era chiar așa cum speră, sau crede S.R.S.  că suveranismul poate conviețui cu globalismul, dânsul revendicându-se suveranist, și nu chiar oricum, ci unul ferm hotărât să apere, la nevoie, suveranitatea și relațiile non-U.E. și non-N.A.T.O. cu o armată populară de 500.000 de voluntari  ( op.cit. pag. 258). Într-o civilizaţie încap o mie de culturi, spunea Mircea Maliţa, dar globalismul nu este o civilizaţie.  Peste tot în lume, globalismul ofileşte cultura.

De ce insist pe contextul din spatele actorilor acestui eveniment editorial ?

Fiindcă și în lumea presei, a „surselor deschise de informații”, poate chiar mai mult decât prin lumea informațiilor secrete, aparențele sunt doar o oglindă ,  iar o imagine virtuală, dacă nu o priveşti stând în cap, poate fi chiar foarte departe de adevăr. 

Excelenta postfață a cărții, semnată de profesorul Andrei Marga, spune ceea ce trebuia spus despre valoarea intrisecă a omului de presă Sorin Roșca Stănescu și, implicit, a jurnalismului „de concepție, reflexiv” practicat, considerând apariția cărții „un eveniment în viața publică a României”(op.cit. Pag.284). Un gen de eveniment necesar a fi multiplicat, am adăuga noi, cu provocarea la reconstituiri memorialistice și a celorlați gazetari care au reformat opinia publică în trei decenii de iluzii pierdute.

Spun asta cu convingerea că noi toți suntem azi mai buni sau mai răi, mai temerari sau mai lași, mai loiali ori mai duplicitari în raport cu interesele comunității naționale, patrioți sau trădători în raporturile cu diversele entități străine și ca o consecință a remodelării  sistemului de valori prin intermediul comunicării publice , a media dintotdeauna, volens nolens, vector al războiului informațional. 

Jurnaliștii loiali profesiei lor lasă urme limpezi în istoria presei

Parafrazându-l pe Mihai Cârciog, primul și poate cel mai important fondator al presei postdecembriste (Expres, Expres Magazin, „Infractorul”, Telegraf - Constanța, Academia Cațavencu, Cuvântul, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timișoara și cotidianul Evenimentul zilei), jurnaliștii loiali profesiei lor lasă urme limpezi în istoria presei, iar jurnaliștii care sunt și de valoare lasă urme memorabile și în istoria țării lor. 

 Am urmat cursurile Facultății de Științe Juridice din  București în aceiași perioadă  cu S.R.S. , având aceeași mari profesori, continuatori ai școlii  juridice interbelice, fondate de personalități proeminente, cu prestigiu și autoritate științifică internațională. De ce iterez acest  fapt ? Fiindcă, independent de controversele ce inerent însoțesc personalitălile publice de anvergura domnului Sorin Roșca Stănescu și funcție de care ne împărțim simpatiile ori antipatiile, este evidentă afiliația Domniei Sale la un sistem de valori formative solide.

Studiile juridice edifică personalități  multivalente, cu o perspectivă largă asupra tuturor domeniilor vieții sociale. Absolvent de nota 10 al unui master în ziaristică la Academia Stefan Gheorghiu – unde, în treacăt fie spus, serviciile de spionaj din Top Five aveau agenţi punctatori – , cu experienţă în presa de partid pentru tineret şi la Informaţia Bucureştiului, al doilea cel mai nonconformist ziar după Săptămâna culturală a Capitalei, ambele în fieful  Comitetului municipal Bucureşti al P.C.R., Sorin Roşca Stănescu a intrat în jurnalistica postdecembristă cu cartea de vizită a eşalonului  din rezerva Sectorului Presă al Secţiei Propagandă a C.C. al P.C.R. Asemenea lui Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Dumitru Tinu, Horia Alexandresc, Corneliu Vadim Tudor, grupul lui P.M. Băcanu  de la România liberă etc. etc etc. Nu sunt excepţii, asta cam fost regula.

Numai judecata obiectivă, a posterităţii se va putea pronunţa dacă şi cum anume s-au folosit unii sau alţii de această carte de vizită. Lumea activiștilor Partidului, mai puțin sau mai mult însemnată, în jurul căreia gravita şi lumea gazetarilor Epocii de Aur, nu era nici ea ocolită de tarele unei societăți dominate de un regim totalitar de tip sultanic, pe deasupra şi autarhic, condamnat la izolare.

Atmosfera din închisoare descrisă tonic de SRS

Dimpotrivă, am fost martorii manifestării în plenitudinea lor a sechelelor epocii revolute chiar în gândirea şi practica politică a unor lideri marcanţi ai Convenţiei Democratice, acesta find unul dintre motivele dispariţiei acestei construcţii de tip Bloc al Forţelor Democratice,  cu o doctrină rudimentar redusă la sloganul lui Lenin, “Cine nu este cu noi este împotriva noastă”. Cam acestea fiind datele problemei, credem că suntem îndreptăţiţi să fim mult mai exigenţi în observarea rolului presei postdecembriste.

Presa postdecembristă a luat, aşa cum a luat, atitudini faţă de prezumtive ori evidente abuzuri judiciare, dar exulta ori de cîte ori era convocată să transmită în direct descinderi şi încătuşări , lăsîndu-se incitată la linşaj mediatic împotriva unor oameni a căror vinovăţie nu era dovedită.

Apoi a venit şi rândul unor lideri de opinie şi patroni de presă să fie şi ei judecaţi la televizor şi târâţi prin procese, ori condamnaţi. 

S.R.S., el însuşi condamnat la închisoare, descrie tonic atmosfera din celula V.I.P. a penitenciarelor Rahova şi Jilava. Profesorul nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi era consultantul pentru meniu, S.R.S. aducea icrele de Manciuria, George Copos, fripturile de vită în sânge, un politician ce avea concesiunea unei bălţi, peşte proaspăt. Dan Voiculescu era şi el pe acolo, dar nu este menţionat printre contributori.

Amestecul dintre gazetărie și presă - un joc periculos

Consecinţa cochetăriei unor jurnalişti cu politica, apreciată de Cornel Nistorescu ca un joc periculos, asupra căruia l-a atenţionat repetat pe S.R.S. a fost deprofesionalizarea şi decredibilizarea presei, căderea tirajelor şi refugiul în spaţiul virtual. Presă scrisă aproape că nu mai există. Presa din spațiul virtual  până când va dobândi toate virtuțile presei scrise, s-ar putea să treacă suficient timp pentru ca moartea presei să devină o realitate. Dialogul lui Dan Andronic cu Sorin Roşca Stănescu, citit printre şi dincolo de rânduri ajută la înţelegerea dramei presei, urmare a abdicărilor, pas cu pas, de la principiile şi regulile breslei.

Cartea este mai valoroasă prin ceea ce Sorin Roşca Stănescu nu a spus. Cât de cât, poate că unii intuiesc ce ar mai fi putut să spună şi îi sunt recunoscători pentru tăcere. Tăcerea aceasta este  susceptibilă de judecăţi de pe principiile ireductibile ale dualismului. De fapt, caracteristica jurnalismului practicat de S.R.S., bine pusă în evidenţă de Alice Barbu, ca trăsătură a personalităţii, abil devoalată de interlocutoare, în ultimul capitol al cărţii - capitolul “Eu în locul lor”, este echilibrarea prin anularea extremelor puse în Balanţa Adevărului, adică joc la sumă nulă.

Fuga lui Omar Hayssam, descrisă corect, dar incomplet

Ca cititor avizat în legătură cu  o parte din  răspunsurile lui S.R.S. , apreciez aparte concluziile corecte, chiar dacă incomplete, puse pe ansamblul cazului Omar Hayssam. Dar, proamerican fiind, nu a procedat precum Aristotel când a spus „Amicus Plato, sed magis amica veritas („Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”) şi nu a dus dezvăluirile până la capăt.

Simt, însă, nevoia unei compliniri în ceea ce priveşte provenienţa milioanelor de dolari transportate  de maiorul Florian Coldea  cu valijoara la Bagdad. După multe tentative eşuate, s-a reuşit recuperarea din Suedia a unei datorii istorice, de pe vremea concesionării exploatării forestiere în schimbul chibritelor, crescute între timp la 9 milioane de dolari. Întreaga sumă ar fi primit respectiva destinaţie,  ceea ce este pus sub semnul întrebării.

De asemenea,  S.R.S. a realizat, cam din prima, cum au stat lucrurile cu G.D.S. - ul, dar cum scopul scuză mijloacele, cadoul lui George Soros pentru convertirea la idealurile globaliste a presei, lăsate de premierul Stolojan fără hârtie, a fost bine primit. Cum a făcut Sanda Pralong  parte fiecăruia, este o altă poveste.

Lupta cu Măgureanu și demonizarea Securității

Am început lectura cărţii cu capitolul  12, Lupta cu Virgil Măgureanu , ca să constat că titlul capitolului este mai mult un pretext, sub acoperirea căruia se spun nişte lucruri incomode despre alţii, între care, Costin Georgescu şi Mircea Gheordunescu (op.cit.pag.200).

Recunoaşterea greşelii de a se fi antrenat în demonizarea ab initio a Securităţii (op.cit. pag. 204 ) este onorantă, chiar dacă tardivă. La drept vorbind, Securitatea a ieşit întărită în urma campaniei virulente împotriva sa, care încă mai are unele acute, semn că nici rolul ei nu s-a încheiat, iar S.R.S. ştie foarte bine de ce.

Iar pentru dezlegarea enigmei învingerii preşedintelui Emil Constantinescu de către “sistem”, pot fi luate în verificare şi pistele oferite în Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor, Editura Compania, Bucureşti, 2016 , pag.174 – 176 din capitolul Sus cortina domnilor “...escu ! Foştii preşedinţi ai României, discipoli şi mentori ai poliţiei politice.

S.R.S. ne face  desvăluiri, unele redundante cu cele ale lui Andrei Bădin, Lucia Hossu Longin, Marina Constaninoiu, Dan Andronic ş.a., despre relaţia cu  Ion Mihai Pacepa, alias tovarăşul Podeanu, pe fruntea căruia fostul director al S.I.E. , generalul Ioan Talpeş a pus şi el ştampila “ofiţer sovietic”. Toţi cei  anterior numiţi, spun că nu au fost faţă în faţă cu Pacepa, iar legăturile telefonice cu acesta treceau prin  “mai multe centrale”.

Asta  îmi aduce aminte  de una dintre cele mai importante  dezinformări strategice  ale S.O.E. ( Special Operations Executive) despre  care specialiştii  britanici ai jocului operativ ( doublle cross ) spuneau că “o cacealma nu poate fi dusă până la infint” dar realitatea i-a contrazis.

Ziaristul român care s-a întâlnit cu Pacepa

În Operaţiunea Mincemat, care a constituit tema a două romane:  Omul care nu  a existat niciodată, autor locotenent comandor Ewen Montagu (  chiar ofiţerul de caz) şi Operaţiunea Heartbreak, autor Dulf Cooper , s-a uzat de de un curier, maiorul Martin, care în fapt nu exista, dar un cadavru neidentificat şi servieta acestuia , cu documentele ultrasecrete privind  o iminentă debarcare în Grecia, a fost găsită de germani printre resturile unui avion prăbuşit în Mediterana. Cacealmaua a ţinut. Aliaţii au fost aşteptaţi în sudul Greciei, nu în Sicilia. Ceea ce Dan Andronic invocă drept element de autentificare a realităţii personajului a fost extras din debriefingul extrem de dur şi extenuant la care Pacepa a fost supus  nu mai puţin de vreo trei ani, ulterior fiindu-i digitalizată vocea.

Şi, totuşi, un ziarist din România s-a întâlnit cu Pacepa, dar continuă să păstreze secretul. Ziaristul (cel mai probabil Petre Mihai Băcanu - n.r.), din reţeaua spionului sovietic V. Volodin, a implorat în timpul anchetei, circumscisă intracţiunilor de trădare şi complot, să fie implementată infiltrarea sa la postul  de radio Europa Liberă, dând de înţeles că Pacepa îi va susţine legendarea, dar el va juca loial salvatorilor săi de consecinţele trădării.

Asta ne duce cu gândul la existenţa  unui plan şi a pregătirii ziaristului în acest sens, dar care a fost abandonat. Termenii în care a formulat propunerea veneau din partea unuia ce fusese cândva  pregătit în acel scop.

Dan Andronic prin ceea a spus cu prilejul lansării cărţii şi  nota de subsol a paginii 288 se vor scuze pentru graba autorilor şi superficialitatea bis in idem a Casei editoriale Evenimentul & Capital cu care volumul a fost pregătit pentru a fi oferit cititorilor. (n.r. este vorba despre menționarea surselor publice din care s-au preluat informațiile de subsol, în principal Wikipedia)

Mitul întâlnirii între Ceaușescu și Carlos Șacalul

Continuă a se rostogoli şi de această dată mitul urban al legiferării dreptului  serviciilor  de informaţii autohtone de a înfiinţa societăţi comerciale de acoperie  cu nemiluita. Nu există un astfel de text de lege!  De ce nu se citează ? Ordonanţa de urgenţă emisă de Guvernul Năstase priveşte abilitarea realizării de venituri extrabugetare din valorificări de bunuri şi prestări servicii, ceea ce este cu totul altceva. Eroarea a fost comisă şi de Ion Cristoiu ( vezi Puterea umbrei, pag. 530).

Surprinde… nici nu ştiu cum să-i spun, largheţea cu care S.R.S.  vorbeşte despre întâlniri ale lui Nicolae Ceauşescu cu Carlos Ramirez Sanchez. Chiar aşa, un şef de stat coboară la nivelul lui Carlos, care reiterez că nu s-a angajat cu nimic faţă de Pleşiţă şi nici faţă de Yaser Arafat, care s-a lăudat şi angajat faţă de Ceauşescu că-l va captura şi pedepsi pe Pacepa. Carlos nu a primit unda verde de la K.G.B.,  ceea ce  aluziv i-a spus lui Pleşiţă, după cum nu a primit niciun cent în contul unei astfel de operaţiuni. Atentatul de la Europa liberă a vizat efectiv, nu din eroare, Secţia cehoslovacă, ţinta fiind cartoteca informatorilor postului din toate ţările est-europene, care se afla în aceeaşi clădire. Despre aceste lucruri s-a scris şi… nu mai este nimic de comentat.

Trădarea lui Roncea

Trădarea  lui Victor Roncea… S.R.S. ne spune că l-a demis din cauza reportajelor antiamericane  transmise de pe frontul din Iugoslavia. Războiul  din Iugoslavia a avut loc cu mai bine de un deceniu înaintea plecării lui Victor Roncea, de la Ziua ! Cauzele plecării lui Victor Roncea de la Ziua, la acel moment sub directoratul lui  Mihai Pâlşu, sunt cu totul altele. 

Ce ascunde această confuzie ?!  Mihai Pâlşu a încercat să-l blocheze pe Victor Roncea să publice un interviu cu subsemnatul, iar la câteva minute după refuz, redacţia a fost desantată de intervenţiile purtătorului de cuvânt al S.R.I. şi ale ofiţerilor manipulatori ai agenţilor din redacţie. După plecarea lui S.R.S. , coldiştii au infestat redacţia, acesta fiind substratul trimiterii în şomaj a şefului Departamentului Externe al ziarului Ziua.

Ca să închei, cartea aduce plusvaloare şi prin inexactiţăţile transmise, care nu sunt toate dintre cele identificate. Şi nici nu le iau ca atare.

Lectura este antrenantă, S.R.S. este un talentat povestitor, luaţi cartea, nu veţi regreta !