Mașină de lux înmatriculată cu dedicațiepentru unul din consilierii lui Robu, de la un SRL abonat la bani publici
- Georgeta Petrovici
- 27 iulie 2016, 13:06
Unul din consilierii personali ai primarului Timișoarei se plimbă cu un BMW de lux primit de la o firmă abonată la banii publici. Mașina, pare că a fost cumpărată special pentru consilier, având în vedere că a fost înmatriculată preferențial cu ”marca” liberalului, care se regăsește și la celelalte mașini personale ale acestuia, și anume terminația BRB.
Ionuț Nasleu a fost surprins în trafic, acasă și la primărie la volanul mașinii primite cu dedicație. Conform declarației de avere, Nasleu are o motocicletă Yamaha din 2001, un Smart din 2002 și Land Rover din 1993. Toate numerele de înmatriculare ale acestora se termină cu BRB. Nasleu folosește însă un BMW seria 7, cu numărul de înmatriculare TM 33 BRB. Mașina aparține firmei Danyflor SRL din Șag, dezvăluie Pressalert.ro. Aceasta este firma care de ani buni deține monopolul asupra serviciilor de ecarisaj în oraș. Danyflor, numai pentru serviciile din 2015, a încasat de la municipalitate 2,1 milioane de lei pentru gestionarea câinilor fără stăpân, parte din servicii fiind decontate chiar dacă existau persoane ce au adoptat animale de la distanță și au trimis bani către firmă pentru îngrijirea și hrana patrupedelor.