Masacru într-o bază militară din Rusia. Un fost prizonier de război, proaspăt eliberat de ucraineni, și-a executat șapte camarazi
- Dinu Marian
- 1 decembrie 2025, 08:22
Soldați ruși, eliberați de ucrainieni. sursa: ministerul Apărării din RusiaMasacru într-o bază militară. O amplă operațiune de căutare este în desfășurare pe teritoriul Federației Ruse, după ce un militar, proaspăt întors din captivitate în urma unui schimb de prizonieri cu Ucraina, a deschis focul într-o bază militară, ucigând șapte colegi.
Incidentul, raportat de publicația independentă NEXTA și preluat de canalele media rusești de opoziție, scoate la iveală o criză internă tot mai acută în rândul forțelor armate ale Moscovei: gestionarea soldaților traumatizați și reintegrarea lor rapidă pe front.
Masacru într-o bază militară, cronica unui atac sângeros
Suspectul a fost identificat drept Serghei Iakușev, originar din localitatea Kamianka, regiunea Leningrad. Potrivit surselor citate, Iakușev fusese recent eliberat din captivitatea ucraineană. În loc să beneficieze de o perioadă de recuperare psihologică, acesta a semnat rapid un nou contract cu Ministerul Apărării și a fost repartizat în Regimentul 83 de Pușcași Motorizați, parte a Diviziei 69.
Tragedia s-a petrecut chiar la baza unității din Kamianka. Iakușev și-a împușcat mortal șapte camarazi, după care a fugit de la locul faptei. Anchetatorii cred că acesta se ascunde în prezent în regiunea Belgorod, o zonă de graniță deja instabilă din cauza războiului. Autoritățile au emis un mandat de căutare, avertizând populația că fugarul este înarmat și extrem de periculos.
În timp ce canalele locale de Telegram, precum Severni Kanal, confirmă prezența anchetatorilor la fața locului, Ministerul Apărării de la Moscova și presa de stat au păstrat o tăcere totală asupra incidentului, o practică obișnuită în cazurile care afectează moralul trupelor.
„Sindromul întoarcerii” și explozia criminalității
Acest incident nu este un caz izolat, ci simptomul unei probleme sistemice grave. Divizia 69, din care făcea parte Iakușev, este o unitate cu istoric lung de luptă, fiind implicată în operațiunile din Debaltseve (2015) și, ulterior, în invazia pe scară largă din Harkov și Luhansk. Uzura psihică a personalului din astfel de unități este extremă.
Mai mult, Rusia se confruntă cu un val de violență internă fără precedent în ultimii 15 ani, alimentat de întoarcerea de pe front a veteranilor și, în special, a foștilor deținuți recrutați în armată. Statisticile oficiale sunt alarmante: în prima jumătate a anului 2025, s-au înregistrat peste 333.000 de infracțiuni grave și foarte grave.
Sute de incidente violente
Investigațiile independente ca NEXTA au legat sute de incidente violente – de la crime și agresiuni sexuale, la atacuri armate – de soldații întorși din Ucraina. Fenomenul sugerează o lipsă cronică de programe de reabilitare pentru militarii care suferă de sindrom post-traumatic (PTSD) sau care au fost brutalizați de experiența frontului și a captivității.
Cazul lui Iakușev amintește de un alt incident recent de securitate internă: în octombrie 2024, adjunctul comandantului unui centru de antrenament al Forțelor Speciale ruse a fost împușcat de la mică distanță lângă Moscova, un asasinat care a ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța chiar și în interiorul elitei militare.
Analiștii avertizează că graba Moscovei de a rula efectivele și de a trimite foștii prizonieri înapoi sub arme, fără o evaluare psihiatrică adecvată, transformă bazele militare rusești în veritabile bombe cu ceas.