Mario Iorgulescu a fost găsit. Unde se ascunde de șase ani
- Emma Cristescu
- 4 noiembrie 2025, 08:50
Mario Iorgulescu. Sursa foto: FacebookMario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, se ascunde într-un centru discret de lângă Milano, la șase ani după accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019. În timp ce în România a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru omor, în Italia el duce o viață izolată, într-un cadru controlat, sub supravegherea medicilor și a psihologilor.
Mario Iorgulescu a ucis un om, dar a scăpat
În septembrie 2019, Mario s-a urcat la volanul unui Aston Martin după o noapte de distracție. Era sub influența alcoolului și a cocainei. Pe Șoseaua Chitilei din București, a intrat pe contrasens și a lovit frontal o altă mașină. Șoferul acelui autoturism, un tânăr tată, a murit pe loc.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Cazul a șocat întreaga țară și a generat un val de revoltă, mai ales după ce s-a aflat că Mario a fost transferat rapid în Italia, cu un avion privat, sub pretextul unor probleme medicale grave.
De atunci, nu a mai revenit niciodată în România. Nu s-a prezentat la audieri, nu a apărut în instanță. A fost judecat în lipsă și condamnat la închisoare, însă pedepsei nu i s-a dat curs din cauza statutului său medical. Tatăl său, Gino Iorgulescu, a devenit tutorele legal, susținând că fiul său suferă de tulburări neurologice și psihice încă din copilărie.

Accident Mario Iorgulescu. Sursa foto Captură video
Unde locuiește acum
Contrar impresiei publice că ar fi internat într-o clinică exclusivistă din Milano, surse apropiate familiei susțin că Mario locuiește într-un centru social din localitatea San Zenone al Lambro, la circa 20 de kilometri de metropola italiană. Acolo, viața este departe de luxul pe care îl cunoștea odinioară.
Centrul este destinat persoanelor aflate în situații delicate – foști deținuți, oameni cu tulburări de comportament sau persoane care au nevoie de sprijin psihologic.
Rezidenții trăiesc în camere modeste, participă la activități de reintegrare socială și primesc consiliere psihologică sau psihiatrică, în funcție de necesități. Fiecare caz este atent monitorizat de un psiholog și de un coordonator, iar disciplina este strictă.
Înainte de această mutare, Mario ar fi fost internat, potrivit acelorași surse, într-o unitate medicală aflată lângă lacul Como – un spital psihiatric cunoscut pentru tratarea pacienților cu afecțiuni neurologice și comportamentale. Acolo ar fi fost supravegheat permanent, în cadrul unui program asemănător celor destinate pacienților cronici.
Gino Iorgulescu, tată și tutore
Timp de șase ani, Gino Iorgulescu a fost sprijinul constant al fiului său. A semnat toate documentele medicale, a plătit tratamente costisitoare și a ținut legătura cu avocații din Italia, încercând să mențină cazul într-o zonă medicală, nu penală.
De la un om puternic al fotbalului românesc, Gino s-a transformat într-un părinte care își dedică întreaga viață încercării de a-și proteja copilul „bolnav” și condamnat, potrivit Cancan.
Recomandările noastre
2 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.


Eu l-as aresta intai si pe tat-su! Cine spune ca Gino Iorgulescu nu are nicio buba penala in cap, e prostanac! Are la greu! Doar ca Sistemul securisto-mafiot l-a protejat! E vorba de acelasi Sistem care i-a facut pe Retardisor Dan presedinte si pe Bolojan premier! Asa ca , sunt slabe sperante ca Gino Iorgulescu sau fecioru-su sa faca fie si numai o singura zi de puscarie!
****************************************************************************
Bietii mei romani de-acasa! Ce puteti voi sa stiti despre viitor, in tara aia plina de viermi cocotati in functii inalte de catre Sistemul Securisto-Mafiot Nationa, adica PNL+PSD+Noua Securitate(SRI&STS)+slugoii lor din Politie, Justitie (CCR, Tribunale, Parchete, CSM) si Mass Media. Acolo, cel mai frumos viitor pentru voi e sa aveti ce sa le puneti macar maine copiilor pe masa.
Voi n-aveti viitor acolo, fratilor! Viitorul e mereu inaintea voastra cu 50 de ani si nu-l veti ajunge niciodata din urma daca continuati sa va lasati tembelizati de politicienii si proapaganda Sistemului, si intimidati de scribi si guristi lor din presa, televiziuni, retele sociale, forumuri!
De aceea zic, nu va mai lasati prostiti asa usor! Deschide-ti ochii si fiti necrutatori cu viermii! Aratati-le ce ganditi despre ei si calcăti-i in picioare, striviti-i! Exact asta merita daca au ales sa fie viermi si sa faca din voi ”somalezii” UE!
''Mario Iorgulescu a fost găsit. Unde se ascunde de șase ani''
Hmmmm! Nu s-a ascuns. E in Italia.