Maratonul de dans a fost o formă controversată de divertisment în istoria SUA, participanții dansând continuu timp de zile, săptămâni și uneori luni pentru a câștiga mâncare și bani.

Recordurile mondiale la dans, depășite zilnic

Reînvierea Jocurilor Olimpice în anii 1920 a stârnit un interes masiv pentru fapte impresionante de forță și rezistență, ceea ce a dus la creșterea popularității concursurilor de dans care durau perioade lungi de timp.

În 1923, recordurile mondiale de dans fără oprire au fost doborâte practic zilnic. Cu toate acestea, lucrurile au scăpat cu adevărat de sub control atunci când prosperitatea anilor 1920 s-a estompat în Marea Depresiune din anii 1930.

Regulile maratoanelor de dans din epoca Marii Depresiuni erau foarte stricte, concurenții trebuind să rămână în mișcare pentru a fi numărați ca dansatori și beneficiind de 15 minute de odihnă pe oră.

Mâncau în timp ce dansau

Asistentele le făceau masaj la picioare și puteau folosi toaleta dacă aveau nevoie. Mâncarea și apa erau de obicei consumate în timp ce dansau, la fel ca și sarcini precum scăldatul, bărbieritul sau cititul ziarului.

Concursurile erau monitorizate îndeaproape, concurenții fiind însoțiți de personalul promotorului în timpul plimbărilor sau al călătoriilor la baie.

Una dintre cele mai importante reguli ale unui maraton de dans era aceea că genunchii unui concurent nu puteau atinge pământul, deoarece acest lucru ducea la descalificare.

Multe fotografii realizate în timpul unor astfel de competiții arată dansatori care își țin partenerii în timp ce ațipesc, împiedicându-le genunchii să atingă podeaua. Partenerii dormeau pe rând timp de câteva minute, și era chiar permisă schimbarea partenerilor dacă cel inițial nu putea continua.

Pe ringul de dans timp de sute, chiar mii de ore

Nu era neobișnuit ca dansatorii să se miște continuu pe ringul de dans timp de sute, chiar mii de ore, așa că epuizarea era una dintre principalele atracții. Pentru a trezi participanții obosiți se foloseau săruri mirositoare, palme puternice și băi de gheață, dar aceste metode nu au făcut nimic pentru a preveni efectele secundare periculoase ale epuizării și lipsei de somn.

În momentul în care maratonul de dans a început să se stingă, la sfârșitul anilor 1930, acesta înregistrase deja unele dintre cele mai șocante recorduri din istorie. Callum DeVillier și Vonny Kuchinski din Minneapolis au luat premiul întâi la un maraton desfășurat la Somerville, Massachusetts, după ce au dansat timp de 3.780 de ore pe o perioadă de cinci luni și ceva.

Maratonul de dans a intrat în uitare în anii 1940, deoarece oamenii se întorceau la muncă și nu mai aveau timp să-i privească pe alții cum se mișcă la nesfârșit pe ringul de dans până când se prăbușesc de epuizare. Astăzi, maratoanele de dans au fost aproape uitate, singura dovadă a existenței lor fiind o colecție de fotografii bizare care arată oameni care țin genunchii partenerilor lor de somn să nu atingă podeaua.