Emoționant. O mamă din Vaslui s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva bebelușul

Emoționant. O mamă din Vaslui s-a aruncat în flăcări pentru a-și salva bebelușul

O mamă din Vaslui în vârstă de 23 de ani, surdo-mută din naștere, a trecut prin flăcări pentru a-și salva bebelușul în vârstă de 11 luni. Aceasta s-a luptat cu flăcările până a ajuns la pătuțul bebelușului pe care îl lăsase dormind. Mama l-a scos rapid afară și a cerut ajutorul unei vecine care a sunat la 112. Bebelușul are arsuri de gradele 2 și 3 pe jumătate din suprafața corpului și a fost transferat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu din București. Mama a rămas în Vaslui, cu arsuri pe față și pe mâini și afecțiuni ale căilor respiratorii.

Dragostea de mamă a întrecut frica de moarte, pentru o tânără din Vaslui în vârstă de 23 de ani, informează libertatea.ro

Casa familiei Moroșanu, din localitatea Emil Racoviță, a luat foc de la un banal scurtcircuit. În acel moment, în casă era doar bebelușul de 11 luni, în timp ce mama și Crina, fetița mai mare, în vârstă de 2 ani, rupeau în curte vreascuri cu care să facă focul în sobă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânăra mamă nu și-a dat seama că locuința i-a luat foc până când flăcările nu au ieșit prin acoperiș și prin ferestre. În momentul în care a întors capul spre casă și a văzut-o arzând. În acel moment, Valentina a trecut prin foc și s-a dus rapid spre pătuțul unde își lăsase băiețelul dormind. Și-a luat copilul plin de arsuri în brațe și a ieșit din casa în flăcări. Nu a putut striga după ajutor, însă a alergat disperată cu băiețelul în brațe spre o vecină, care a sunat la 112.

Medicii vasluieni au stabilit că micuțul are arsuri de gradele 2 și 3 pe jumătate din suprafața corpului. „Cea mai gravă problemă este că i-au fost afectate căile respiratorii aeriene. Tocmai de aceea și prognosticul este unul rezervat”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Vaslui, medicul Dan Ungureanu.

Cu lacrimi în ochi, bunica Elena Moroșanu ne-a mărturisit drama prin care a trecut și trece familia sa: „Am mai avut o fată care, la 13 ani, a murit înecată în timp ce încerca să salveze un alt copil. Acum, astălaltă fată a avut ghinionul să dea peste un alcoolic. Când era însărcinată, cu puțin timp înainte de nască, a bătut-o, lovind-o în burtă. Săraca, nu putea să se apere și nici să strige după ajutor, pentru că nu poate vorbi. De atunci nu mai sunt împreună. Acum, a venit și nenorocirea asta, cu incendiul. Prea ne-a pedepsit Dumnezeu”.

Crina, fetița de 2 ani a familiei. 

Acum, autoritățile locale încearcă să le găsească o locuință provizorie, iar apoi să le refacă imobilul distrus de incendiu. „Am găsit o femeie care are casă, moștenire de la mama sa, moartă anul trecut. Acolo vor sta provizoriu, pentru că vrem să ajutăm familia Moroșanu să-și ridice o altă locuință pe locul celei arse în incendiu. Vom elibera locul cu utilajele de la primărie cât mai repede cu putință pentru a ne putea apuca de treabă. Sperăm să ne ajute și lumea din sat și vom vorbi inclusiv cu preotul”, declară primarul Neculai Ciofu.

Singurele surse de venit ale familiei sunt indemnizația de handicap a Valentinei, în sumă de 375 de lei, pensia complementară pentru familia monoparentală și alocațiile copiilor.